Fotoliul din baie sau cum să faci față insomniei cronice când ești în vacanță

Lungită în pat, dorm într-un somn semi-conștient când gândurile mă năpădesc. O stare de somn în care gândesc. Apoi mă trezesc brusc. E noapte. Când somnul ar trebui să îmi fie cel mai dulce. Când perspectiva trezitului ar trebui să fie amânată cu cel puțin 3-4 ore, ca să am doza de somn recomandată de specialiști. Dar nu. Eu mă trezesc. Constant. Recurent. În fiecare noapte. Uneori reușesc să re-adorm. E rar totuși. De cele mai multe ori apelez la un ritual complex. Spray de melatonina cu efect cică “imediat”. Inhalat de ulei essential de lavandă. Exerciții de respirație pătrată așa cum am văzut într-un video de wellbeing. Inspir în patru timpi, rețin aerul în alți patru, expir în patru timpi, îmi țin respirația în alți patru. Și iar de la capăt. Cică ar trebui să mă calmeze. Dacă nu merge, trec la faza următoare. Exerciții oculare. Adică mișcatul ochilor. Îi dau peste cap de câteva ori, încercând să dau semnal creierului să se relaxeze. Nu merge? Alte exerciții oculare. Mișc ochii înspre colțul din dreapta sus, timp de 100 ori, așa cum a recomandat o psiholoaga pe un forum de insomniaci.

Dacă mă simt agitată, anxioasă sau extrem de panicată, atunci trec la exercițiile de tapping EFT (Emotional Freedom Technique). Mi-au fost de căpătâi în nopțile când mă trezeam cu atacuri de panică. Sper ca acele nopți să rămână o amintire.

Iar dacă nicio inițiativa nu dă rezultate, atunci nu îmi mai rămâne decât să mă dau jos din pat și să iau direcția camerei de zi. Îmi fac un ceai (musai relaxant, de tei, de mușețel, de busuioc indian – Tulsi tea) și apoi aștept. Să citesc? Sau să scriu? Depinde de cum îmi simt capul. Mă doare? Atârna greu? Îmi zvâcnesc tâmplele? Îmi țiuie urechile? Uneori în miez de noapte intelectul nu mai funcționează. Așa că beau o gură de ceai. Acum dacă sunt trează când alții dorm, baremi să fac ceva. Să pictez? Uneori mă calmează. Să mănânc ceva, un sandwich? Poate mă ia cu somn de la carbohidrați? Mai bine o las baltă. Stomacul îl simt precum un bulgare de pământ întărit. Intestinele îmi sunt balonate într-un burdihan ca de sarcină de 5 luni. O vagă senzație de vomă mă încearcă.

Când sunt extrem de agitată, mă apuc de frecat podelele. Sau de spălat geamurile. Da, eu sunt vecina de vis-a-vis care la 3-4 dimineața spală geamurile de la sufragerie. Uneori fac de mâncare. Sau spăl vase. Sau curăț în bucătărie. Măcar să fiu utilă acum că mai târziu o să pic de oboseală. Mut cărțile în bibliotecă. Mobila o mut mai rar. Împăturesc pledul de pe canapea. Fac liste cu lucruri de făcut care mai târziu se vor pierde prin sertare. Răsfoiesc notițe scrise în alte nopți. Fac ceva din acea agitație. Iar mai târziu, când lumea se trezește sau se pregătește să iasă pe ușă, când unii au lăsat deja copiii la creșă sau la grădinița, sau merg cu pași grăbiți ținând un copilaș de mâna, pe mine mă lovește somnul. Mă lovește zdravăn, în moalele capului, de nu mai pot să mă țin pe picioare. Mă lovește bine, de mi se face fizic rău și trebuie musai să mă întind. Sau mă învăluie treptat, însă necruțător. E timpul să dorm. Și merg să dorm. Iar când mă trezesc, mă trezesc în cea de-a doua mea dimineață pe ziua respectivă. Mahmură. Lentă. Aproape imobilă.

În vacanță nu am avut atâtea opțiuni pe timp de noapte. Camera de hotel e mare, dar dacă aprind lumina îmi trezesc soțul. Și nu ar fi just. E de-ajuns un insomniac în familie. Îmi fac rituarile de readormit pe cât de discret posibil. Măcar unul să doarmă dintre noi doi. Iar dacă nu am adormit în termen de 30 minute, asta e, trebuie să mă dau jos din pat. E sfatul a mai multor doctori. Nici vorba “Să stai lungită în pat, cu ochii-n tavan până adormi!” așa cum mă sfătuia în trecut o persoană bine intenționată, de parcă puterea voinței ar rezolva deficitul melatoninei, disfuncția glandelor supra-renale, problemele digestive, dezechilibrul rinichilor, anxietatea și atacurile de panică. Poate ar merge pentru ea. Dar nu pentru mine. Cel puțin nu acum. Așa că mă ridic din pat că să nu dau motiv creierului să asocieze patul cu zvârcolitul insomniac noaptea. Altfel s-ar creea un fel de stress post-traumatic, creierul asociind patul și dormitorul cu experiențe neplăcute și traumatizante legate de somn.

Sunt în vacanță, într-o camera de hotel. E noapte și nu am unde să mă duc. Nu vreau să-l trezesc pe el care doarme atât de liniștit. Așa că merg în baie. Aprind lumina. Aduc fierbatorul de apă de călătorie și îmi fac un ceai. De așezat, unde să mă așez? Pe marginea căzii? Pe capacul de la WC? Asta da – imagine! Să îmi beau cana de ceai, cu părul răvășit, stând așezată pe scaunul de toaletă. Nu mă îmbie. Așa că nu-mi rămâne decât un singur remediu. Specialitatea mea. Mut mobila. Deschid ușa și împing cu grijă fotoliul în baie. Minim de zgomot. Nu l-am trezit.

Sunt în vacanță, într-o cameră de hotel. Soțul îmi doarme liniștit. Îmi sorb încetișor ceaiul și mă cuibăresc în fotoliul din baie cu o carte în mâna. Să scriu? Să citesc? Sau să spăl cadă?

apartment armchair chair coffee table

Photo by EVG photos on Pexels.com


Ți-a plăcut acest articol? Recompensează-l atunci cu un “Like” și un “Share” și poate și alții s-ar bucura să-l citească. 


Îți recomand să citești și: Soție singură acasă, joacă și se dezlănțuie prin casă

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.