Lui Douglas nu i-a plăcut vreodată să danseze. Mult timp a fost convins că avea două picioare stângi. Copil fiind, nu a avut în familie sau printre prieteni susținători ai dansului. Rar și-a văzut părinții dansând, iar în comunitatea anglo-saxonă în care trăia, băutul berii era ceea ce făcea o petrecere bună. Dansul era aproape inexistent. A învățat să evite atenția celorlalți, mai ales pe ringul de dans, poate și din solidaritate cu tatăl său, care nici el nu era mare dansator. Își iubește mult tatăl, iar în copilărie i-a fost model, așa cum sunt mai toți tații pentru copiii lor. Tatăl lui nu dansa, de ce ar fi făcut-o el în schimb? “Like father, like son” sau “așchia nu sare departe de trunchi”, nu așa zice proverbul?
Nici prietenii apropiați din copilărie nu agreau dansul. Pentru cei mai mulți dintre ei, dansul era privit ca o amenințare la adresa masculinității. Bărbații nu dansează. Bărbații beau bere și se uită la fotbal. Dar nu dansează. Iar dacă excepțional o fac, în niciun caz nu pe muzică latino.
Apoi a întâlnit-o pe Azaleea, femeie cu rădăcini latine, care nu concepea o petrecere bună fără dans. Pentru ea, distracția supremă era atunci când se lăsa purtată de ritmurile și tonalitatea muzicii, lăsându-și corpul să se exprime, cu predilecție șoldurile și mai ales pe muzică latino. Mult timp a comparat cât de mult se distrase la o petrecere după cât de mult dansase. Pentru ea, distracția echivala cu dansul.
În primii ani ai tinereții, Azaleea putea să petreacă toată noaptea dansând în club și bând doar apă sau suc. Doar mai târziu a început sa își acompanieze dansul cu câte un pahar de alcool, preferabil vin roșu de Rioja. Apoi l-a cunoscut pe Douglas, care se încăpățâna să danseze. Avea și de ce. Nu știa cum să o facă. Nu știa regulile, nu știa ce să facă cu corpul în timpul ritmului și toate mișcările lui i se păreau anoste, stupide și neatrăgătoare. În plus, i se repetase de atâtea ori că bărbații care dansează nu sunt îndeajuns de bărbați încât începuse să o creadă, deși nici nu își dădea seama.
Continuarea pe Catchy
Articol scris de Gabriela Doicaru – Spencer și publicat integral pe revista online, Catchy
Gabriela D. Spencer 
Foarte fain! Se pare că până şi unul ca Douglas poate iubi salsa. E irezistibil dansul, e drept 🙂
LikeLike
Mulțumesc! Acum sincer, nu știu dacă Douglas a ajuns să iubească salsa. N-aș merge chiar atât de departe. Dar știu sigur că își dă toată silința să nu o dezamăgească pe Azaleea și de aceea a alea să continue cursurile. În mod cert, Douglas nu ar alege de bună-voie să învețe salsa. Cât despre dansul în sine, da, e tare frumos, mai ales când știi ce să faci și ai mai făcut ai câteva workshopuri de body-styling.
LikeLike