Venise si ziua de sambata, 22 martie, ziua in care deveneam sot si sotie si in biserica si ne dadeam verighetele.
Chris a dormit la hotel in noaptea de dinaintea nuntii, ca sa fim cat de cat in traditie. Acasa eu am ramas cu mamele. Dis-de-dimineata, am plecat cu mama spre coafor (caci ca sa aduc coafeza si cosmeticiana acasa m-ar fi costat o avere), iar Anne s-a dus si ea la un coafor mai aproape de casa. La coafat si machiat am intarziat mai mult decat am luat in calcul si cum nimeni nu era acasa, era problema cu accesul in apartament pentru cavalerii de onoare si pentru domnisoarele de onoare, care aveau anumite responsabilitati si care aveau nevoie neaparat sa intre in apartament. Noroc de telefoane, caci am reusit sa anunt pe toate si toti la timp.
La scurt timp dupa ce am sosit acasa, au venit si domnisoarele de onoare. Apoi si Anne. A ajuns si fotografa Monica, care venise cu sotul ei Adrian tocmai din Romania. Adrian il fotografia pe Chris la hotel in timp ce Monica ma fotografia pe mine acasa. Eram sub presiunea timpului, caci ne lua cam 45 minute sa ajungem la biserica. Am ales sa ma imbrac in camera cea mica, caci imi placea mult. Insa camera cea mica a devenit minuscula cand eu, cele 4 domnisoare de onoare, mama, Didina- matusa mea si fotografa au intrat in ea. Cristina – singura domnisoara de onoare care stia cum se inchidea rochia, uitase subit si nu isi mai dadea seama ce trebuia facut. Talmes-balmes tipic romanesc! Pana la urma am intrat in rochie, bridele de siguranta s-au inchis. Matusa mea intre timp a decis ca pozitia crinolinei
trebuia ajustata si a tras vanjos in jos de crinolina. Denisa- nasa noastra simbolica mi-a pus voalul! Poza! Unde sunt cerceii? Poza! Pantofii- uite-i! Poza!
Ca sa aducem si un pic de datina romaneasca, domnisoarele mi-au pus un stergar deasupra capului si au rupt o paine deasupra. Am mancat fiecare cate un colt de paine, in timp ce de pe youtube se auzea „Ia-ti mireasa ziua buuuu-naaaa”. Se facuse timpul de plecare. Aveam doua masini, insa taxiul comandat nu mai venea. Fetele au sunat la firma de taximetrie sa elucideze misterul taxiului disparut si ne-am trezit cu doua taxiuri. A sosit si verisorul meu Alin, imbracat foarte hipster, cu un costum superb, insa cu sosete rosii asortate cu o batista rosie si tenisi in picioare. Am zambit zicandu-mi „EEhh, tinerii din ziua de azi :)”
Toata lumea coborase catre masini. Eu ramasesem cu fratele meu si cu fotografa. In drum spre masina mi-am dat seama cu groaza: CALC PE ROCHIE!
M-am concentrat cat mai mult pe mers, de frica sa nu sfarsecc pe youtube ca inca o mireasa impiedicata.
A iesit bine, am mers ca o gazela! 🙂
In drum spre biserica, GPS-ul a luat-o razna. ‘Ce fac?’, m-a intrebat fratele si soferul meu, Alex. ‘Tine-o drept!’, i-am raspuns stressata. ‘Ia-o pe drumul pe care il stiu EU’. Am ajuns la biserica cu cateva minute
inainte de 15:00, ora cununiei. Parcarea de masini de alaturi era plina. Nu mai aveam unde sa parcam, asa ca am lasat masina cu botul intrand in curtea bisericii, chiar langa un semn de circulatie cu „Parcare interzisa”.
Domnisoarele de onoare nu mai ajungeau caci nu gaseau loc de parcare. S-au tot chinuit pana au parcat si ele intr-un loc interzis. La 15:15 minute alaiul a luat-o in urma preotului. Fratele meu era in stanga, iar eu il tineam de brat in dreapta. Am pasit spre biserica, am intrat pe poarta de onoare. Marsul Miresei de Wagner era cantat la orga. Am zambit. Nu urtam ochelari si vedeam ca prin ceata. Alex o luase pe culoar mai repejor. L-am strans de brat in semn de „Ia-o mai usor” si s-a linistit. Am pasit zambitoare toate catre altar. L-am vazut pe Chris care de-abia isi putea tine lacrimile. Ochii lui umezi mi-au zambit. Ceremonia a inceput iar inima imi batea in piept nebuneste.
Cand am iesit din biserica am fost surprinsa de orezul aruncat de nuntasi. Nu stiu cum se facea ca numai exact in ochi ma nimerea. Mi-am ascuns fata dupa buchetul imaculat.
Dupa ceremonie, am baut un ceai si am mancat o prajitura. Cavalerii de onoare au facut-o pe barmanii, servind ceai si cafea si prajiturile si cornuletele mamei.
Am plecat apoi rapid la poze in Grand Place. Japonezii ne fotografiau in continuu. Ba am mai dat si de un cuplu roman care a tinut neaparat sa se fotografieze cu noi, strigand din toti rarunchii „Selfie! Sel-fiiiiee!”.
Sedinta foto fu rapida. Apoi iar rapid am plecat catre casa unde m-am schimbat in rochia scurta pe care o avusesem la cununia civila. Anne, mama lui Chris, o modificase un pic la rugamintea mea, decorand-o cu dantela si perlute. Trebuia sa ma prezint cu o alta rochie, nu?
Rapid am luat-o catre micul si intimul restaurant D’Ici et D’ailleurs unde ne asteptau deja invitatii. Domnisoarele si cavalerii de onoare decorasera superb restaurantul la indicatiile mele, minutios documentate intr-un ditamai documentul Word, trimis pe email cu cateva seri inainte. In timp ce am intrat in restaurant, se auzea melodia „You Never Walk Alone”, una dintre melodiile preferate a lui Chris si a tuturor fanilor echipei de fotbal Liverpool.
Am facut poze, am luat masa infruptandu-ne din bufetul ‘à volonté’, am stat de vorba cu cei din jur. Iar cand lumea se astepta cel mai putin, am deschis seara cu un mini-dans al mirilor, pe care l-am invatat de la Gabriela Mara si Moudrik, profesorii nostri de dans. Am servit apoi cupcakes facute cu drag de catre Betty, sotia lui Marco, colegul de munca a lui Chris. Seara a trecut repede si am dansat pana cand nu am mai putut. Englezii au gustat din ‘prune juice’ sau sucul de prune asa cum numeau ei tuica pe care tatal meu ne-o facuse special pentru acest eveniment.
A fost o seara frumoasa, plina de veselie si voie buna. Inca cineva ne-a spus ca a fost destul ca petrecere de nunta si ca ar fi cazul sa nu ne mai complicam si cu Romania. Ni s-a spus ca daca am mai face si nunta la Sinaia ar fi o risipa de bani, ca ce atata munca suplimentara ca sa ne platim datoriile! Dar NOI am vrut sa facem nunta pentru NOI si ca sa ne simtim bine atat noi cat si prietenii si familia noastra. Stiam ca nunta va fi o cheltuiala foarte mare iar scopul nostru a fost sa celebram cum se cuvine nunta noastra, care a venit dupa o logodna de 5 ani.
Asa ca am continuat cu pregatirile la distanta si am organizat si superba nunta de la Sinaia!
Status ‘A doua nunta’: completed
Povestea nuntii(lor) noastre…to be continued
Fotografi: Adrian Cotiga si Monica Juganaru
Gabriela D. Spencer 
One thought