De cand am citit postul Mirunei “Nu pot sa scriu altceva decât asta…”, nici eu nu m-am putut gândi decât la situația relatata si la felul in care autoarea s-ar putea simți. Sunt sensibilă la emoții, asta e. Întâmplarea ei, pe care o puteți găsi aici, a rezonat cu mine. Practic, a impresionat-o situația mult prea precara a unei femei și a bebelușului ei. Si s-a oferit sa o ajute, de la ea vointa. Fara sa i se fi cerut nimic. Nobil!
A mobilizat oamenii de pe rețele sociale. Și împreuna s-au organizat, au pus mâna de la mâna ca sa ajute femeia. Apoi după toate strădaniile, însumând disponibilitate, energie, timp, bani, obiecte stranse și lista continua, femeia in cauza a dispărut. Nu a mai venit la locul de intalnire. Lăsând in urmă stupefacție, dezamagire, frustrare și … what has just happened?
Asa ca i-am scris un comentariu, descriindu-i o intamplare de demult. Și din comentariu am dat-o in plin post. Reiau aici povestea.
Acum multi ani, o prietena de-a mea, pe nume Cami, om de capatai, cu care locuisem vreo doi ani si cu care impartasisem nu doar apartamentul si jobul de student, ci si multe din suferintele unui imigrant roman pe vremurile cand Romania inca era parte din UE, ei bine, prietena mea Cami revenea pentru o scurta perioada la Bruxelles. Nu o mai vazusem de mult timp si eram foarte entuziasmata de vizita ei. Ca sa imi arat aprecierea si bucuria de a o avea din nou in preajma, in mintea mea am construit un plan maret cu locuri de vizitat, lucruri de facut, am planificat cine la mine acasa si concerte la care ne puteam duce. Ma gandisem la tot felul de lucruri despre care stiam ca ii vor face placere. Iar cand am impartasit planul cu o alta prietena comuna, in loc de suport, am primit urmatorul raspuns: « Ce egoista esti! Te gandesti doar la tine! ». Am ramas cu gura-cascata. Ca in mintea mea, eu planuisem o mie si una de lucruri pentru ea, prietena mea Cami. Voiam sa fiu gazda perfecta, desi alesese sa nu stea la mine, sa ii arat cat de mult imi lipsise si cat de mult ii pretuiam prezenta. E drept, aceasta a doua prietena avea obiceiul de a da raspunsuri mai din topor si destul de “violente” pentru sensibilitatea mea. Iar egoismul nu se numara printre valorile mele. In timp ce mie imi zburau in toate partile ganduri imbibate de consternare si dezamagire, am mai primit o intrebare, care mi-a deschis mintea: « Tu ai intrebat-o pe Cami ce vrea sa faca zilele astea? ». Si atunci, am inteles. M-a durut, dar am inteles. In avantul meu de organizator, de prietena entuziasta si luata cu japca de ambitiile mele de gazda perfecta, am uitat un lucru esential. Am uitat sa intreb. Si am PRESUPUS ceea ce ea ar fi dorit. Mi-ar fi facut viata mult mai usoara si mi-as fi scutit multe uragane emotionale si sentimentul de “a nu fi inteleasa” daca as fi intrebat-o de la inceput: Prietena draga, de ce ai tu nevoie ? Ce vrei sa faci zilele acestea? Cu ce te pot ajuta? Asa ca am lasat balta planul meu maret. Iar pe Cami si logodnicul ei i-am revazut alaturi de alti prieteni comuni. Si i-am revazut la o ora si un loc ales de ei. Am petrecut putin timp insa a fost indeajuns. Iar de invatat, am invatat despre mine ca imi place sa imaginez, sa organizez si sa construiesc. Si am mai invatat ca e bine sa pun intrebari si sa nu mai presupun nevoile altora, desi uneori intuitia care-mi sopteste uneori la ureche are dreptate.
Iar pentru tine, da tu care vrei sa faci bine in jurul tau! Continua sa observi lucruri de ameliorat. Pune intrebari. Imagineaza-ti! Continua sa construiesti! Si pastreaza-ti avantul! Si dorinta de a face lumea mai buna!
Succes!
PS: Pana la urma, femeia a reaparut. Si donatia s-a facut. Avem nevoie de mai multe initiate precum aceasta – “Si o veste buna”.
——————————————————–
Ti-a placut acest post? Poate si altora le-ar face placere sa-l citeasca. Atunci, fa-mi te rog o favoare si posteaza-l pe Social Media. Mulțumesc.
Gabriela D. Spencer 