Nici nu voia sa auda de iesit. Lui ii place sa stea acasa, cufundat in fotoliul lui masiv, cu ochii in televizor sau in vreo carte. Casa ii este barlogul din care iese doar pentru strictul necesar: cumparaturile saptamanale, mersul la doctor sau vreo urgenta pentru vreuna dintre rude. In rest, casa este tot universul lui. Vara are gradina cu flori in care sa isi clateasca ochii. Iarna are fotoliul lui confortabil, televizorul, cartile sau smartphone-ul. Si amintirile la depanat. Sotia ii gateste. El spala vasele. Asa s-au inteles ei. Mai iese doar daca ea ii cere explicit. Doctorul i-a recomandat sa nu faca efort si nici sa nu se streseze, preventie pentru problemele lui cardiace. Iar el se conformeaza bucuros. Si asa lumea din exterior ii creeza o oarecare anxietate si disconfort. La supermarket merge doar pentru ca trebuie.
Drept pentru care nu ar fi trebuit sa ma mir prea mult cand m-a refuzat din capul locului. Ii propusesem sa facem ceva deosebit in noaptea dintre ani si sa mergem la un spectacol “tribute ABBA” cu cina inclusa, organizat la teatrul local. El cu sotia si eu cu sotul meu, adica fiul lui.
Stiam ca i-ar face bine, atat lui cat si ei. Daca el e mai pustnic, ea insa adora sa descopere lucruri noi si sa vorbeasca cu cunoscuti sau necunoscuti, atata timp cat e un subiect de vorba. Ea ar fi vrut sa iasa, dar s-a gandit la el, ca poate nu i-ar prii si ca oricum lui nu ii prea face placere sa iasa.
“Eu ma simt foarte bine la mine acasa. Nu am nevoie sa ies pe nicaieri. Iesiti voi doi, noi stam acasa.” mi-a zis. M-am intristat. Apoi m-am descurajat. Stiam ca daca as fi insistat, el s-ar fi retras si mai mult in carapacea lui. Si nu voiam sa il supar sau sa creez vreun conflict. Dar cand mi-am vazut sotul exasperat si intristat de raspusul lui, atunci mi-a sarit tandara. Si cand am avut ocazia, am zis-o:
“Pai daca voi nu vreti sa iesiti, e alegerea voastra. Dar si noi preferam sa nu ne mai prelungim vizita. Singuri putem sa petrecem Revelionul si la noi acasa. Acolo baremi mai avem si prieteni cu care sa ne vedem. O sa impachetam maine si plecam asa cum am stabilit initial.”
L-am vazut ca se intristeaza. Nu se astepta la asta. Sa nu ne mai prelungim vizita cu cateva zile. Adevarul este ca nici eu nu m-am asteptat sa scot asta pe gura, pentru ca si mie mi-ar fi priit sa mai zabovesc alte cateva zile inainte sa pornim la drum de cel putin 12 ore. Dar m-au luat gura si emotiile pe dinainte si am vorbit. Era clar, ne intorceam la Bruxelles iar ei doi isi petreceau seara de Revelion asa cum o facusera atatia ani de-a randul, adica acasa la ei, in fata televizorului, asezati fiecare in fotoliul lui.
Mai tarziu insa, sotul i-a luat deoparte si le-a explicat cu binisorul si mai pe indelete in ce ar consta seara de Revelion. Da, era o problema cu locurile la masa. Cum ne trezisem pe ultima suta de metri, ar fi insemnat sa stam separat. Si da, asta era mare motiv de disconfort si de zis “NU” pentru socru. Dar puteam sa facem un aranjament si sa mergem in alta sala sa mancam. Si asa era in regim “bufet-impingem tava”. Nu stiu exact ce sotul meu le-a spus si cum le-a spus, cert este ca m-au anuntat ca s-au hotarat sa mearga. Am ramas cu gura cascata.
Cat despre seara dintre ani, amandoi s-au simtit neasteptat de bine. Sa fi fost mancarea cu nimic speciala, dar atat de familiara pentru ei? Sa fi fost cantecele ale caror versuri le aminteau de tineretea lor? Sau faptul ca pana la urma ei doi au putut sta unul langa altul, undeva la balcon, uitandu-se la noi doi, astia “mai tineri”, care dansam pe ringul de dans? Sau faptul ca mai tarziu i-am luat bastonul soacrei si am improvizat un dans cu el, facand-o pe neastamparata si razgaiata care le punea zambete pe fata?
Au ajuns acasa cu zambetul pe buze, cantand si facand glume. Iar a doua zi, in prima zi din an, cine crezi ca asculta muzica ABBA data la maxim, topaind din cand in cand? Acelasi mosulet care in urma cu cateva zile spunea clar, ca el ramane acasa.
Nici nu aveti idee cat de bine mi-a parut cand mi-a multumit pentru idee si pentru ca am insistat.
Acum sta din nou cufundat in fotoliul lui confortabil in fata televizorului aprins. Pare ca nimic nu s-ar fi schimbat. Insa si eu, si ei stiu ca acum au noi amintiri de depanat.
#thankyouforthemusic
Gabriela D. Spencer 