De Sfântul Valentin nu am primit nici flori și nici la restaurant nu am fost. Credeți-mă, a fost perfect!

Vive la Saint-Valentin

M-a întrebat acum câteva zile: “Draga mea, ce ți-ai dori de Sf Valentin?”. Intrase în pană de idei și spera să găsească surse de inspirație.

După câteva momente de gândire, am ridicat privirea încruntată, pentru că mă încrunt atunci când mă concentrez, și i-am fixat ochii. Pe fața lui se citea încordare și expectativă. 

Răspunsul meu a picat decisiv și fără cale de întoarcere: 

“Dragul meu, de Sfântul Valentin nu vreau nici flori, nici bijuterii și nici restaurant.” A căscat ochii mari care parcă ripostau “Dar de ce? Păi cum așa?”. În schimb nu a scos niciun cuvânt așteptând răbdător o explicație. Mi-am continuat hotărâta pledoaria.

“Știu că tradiția contemporană spune că de Sfântul Valentin trebuie să ne declarăm iubirea ieșind musai la restaurant. Ca să îmi arăți că mă iubești, cutuma impune o cină romantică la restaurant, un buchet mare de flori cum nu mi-ai adus tot anul și eventual bijuterii. Știu. DAR de data asta prefer să nu respectăm datina vestică. Poate simt nevoia să mă revolt împotriva consumerismului impus. Sau nu. Poate vreau să ieșim din tipar. Cine știe? Dar bijuterii am destule. N-am nevoie de altele noi și nici două perechi de mâini și de urechi nu am. Iar diamantele nu sunt neapărat prietenele cele mai bune ale unei femei și nu țin noaptea de cald. Cât despre restaurant, ne vor impune un meniu fix, cu trei feluri de mâncare. Digestia mea e dificilă, iar cu intoleranța mea la lactoză și celelalte sensibilități alimentare aș ajunge să mănânc toată seara pâine cu ulei și trei frunze de salată și aș saliva în fața desertului care cu siguranță ar conține lactate. Iar tu ai plăti triplu doar pentru că e Valentine’s Day.”

Mi-a acceptat argumentele. Și oricum, nici el nu avea chef de meniu impus și nici să ne batem capul cu chelnerii și bucătării că să le explicăm ce pot mânca și ce nu.

Am continuat: “Și nici buchet de flori nu vreau. Prefer să mă surprinzi cu alte ocazii, când chiar nu mă aștept. Și nici felicitare cu declarații de iubire deja tipărite nu vreau. Prefer să te aud pe tine făcând declarații, cu vorbe sau fără. Cât despre cină, o vreau romantică, dar nu la restaurant, ci acasă. Avem lumânări iar tu poți găti fenomenal și pe măsură stomacului meu. Mai ții minte slow-cooker-ul? Și mă poți invita și la dans, că nu mă voi supăra.”.

A încuviințat acceptând sugestiile. Iar eu am continuat. Lista mea era lungă și aveam nevoie să mă exprim.

“Și ce mai vreau e să fii în continuare același bărbat atent, sensibil si extraordinar, care mă respectă și mă susține în inițiativele mele, chiar dacă asta înseamnă uneori să muți iar biblioteca și șifonierul. Vreau să continui să explorezi arta gătitului, de preferat de două sau de trei ori pe săptămână, pentru că ai talent. Vasele, spală-le în continuare, mai ales după ce mistuită de focul creației culinare, le las vraiște în bucatarie. Ai grijă iarăși și iarăși de rufe: spălat, întins, împăturit. E mai ușor când facem cu rândul. Cămășile cu care am tot încercat să mă lupt, iți multumesc că ți le stăpânești singur. Noroc de marina englezească ce te-a învățat să fii independent! Și mai vreau să continui să te plimbi cu mine mână-n mână în parc sau în jurul unui lac așa cum facem deseori. Și să accepți să mergi cu mine la cursuri de dans deși ai tăi te-au învățat că bărbații nu dansează. Vreau să vorbim după ce ne certăm. Și mai vreau să menții tot ceea ce faci bine și eventual să descoperi opțiuni la ceea ce merge mai greu. Și să îmi vorbești ori de câte ori ai nevoie.”

A acceptat propunerea bucuros. Diamantele, florile și restaurantul le-am lăsat pentru altă dată.

De Sfântul Valentin am stat acasă. Nu am primit flori și nici la restaurant nu am fost. Ne-am delectat cu o cină cu pui, legume și quinoa, toate pregătite în întregime de el. Salata am făcut-o eu. Dacă el a gătit mâncarea, eu am gătit masa. Am întins cu drag fața de masa cea bună și am aprins lumânarea din sfeșnic pentru mai mult iz de romantism. Am vorbit, am ciocnit, am mâncat și am dansat. Ce puteam să ne dorim mai mult?

IMG_4597.JPG


Ți-a plăcut acest articol? Recompensează-l atunci cu un “Like” și un “Share” și poate și alții s-ar bucura să-l citească. 


Îți recomand să citești și: Soțul descoperă slow-cooker-ul și de ce la un moment dat ne putem abate de la reguli, rețete și proceduri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.