Acum doi ani, de 8 martie, am organizat o petrecere doar pentru femei. Bărbații erau acceptați doar ca ajutor în organizare. Printre invitate aveam preponderent românce, dar și femei de alte naționalități: britanice, letone, belgience, franțuzoaice sau americance. Era o seară cosmopolită, doar pentru femei, în care voiam să elogiez feminitatea în toată diversitatea ei. Așa învățasem în România, că de 8 martie femeia este urcată pe un piedestal și sărbătorită cu flori, bijuterii sau cine la restaurant. Practic, aceeași rețeta ca și de Sfântul Valentin. Iar dacă bărbații uită să se conformeze cerințelor zilei, nu-i bai, copiii salvează ziua oferind mamei o felicitare sau un desen făcut de ei. Rețeta perfectă pentru a-i aduce oricăreia dintre noi zâmbetul pe buze. În consecință, Ziua Femeii se transformă în Ziua Mamei. De altfel, în copilărie, chiar eu credeam în această denumire.
Acum doi ani, la petrecerea de care pomeneam, una dintre invitate, o belgiancă cu rădăcini franceze, mi-a spus pe un ton revoltat: „Știi ceva? Petrecerea ta este fondată pe un principiu greșit. Ziua Internațională a Femeii nu are nimic de-a face cu feminitatea. De 8 martie, noi, femeile, ne sărbătorim în primul rând drepturile”. Mi-am zis că poate nu înțelege inițiativa mea, că e negativistă, că nu apreciază feminitatea și că îmi strică zen-ul cu tonul ei revoltat și cu energia canalizată pe găsirea nodurilor în papură.
Continuarea pe Catchy
Gabriela D. Spencer 
One thought