Sotie singura acasa, joaca si se dezlantuie prin casa

O gura de vin, doua guri de vin si iaca asa se duse pe gat un pahar din plin. El departe. Eu singura in caminul conjugal. Cina am luat-o singura. Pastai, cu bucati de sunca, creveti scampi, mere si cartofi, toate acompaniate de salata de telina si morcov ras. Healthy, nu-i asa? Si din paharul de vin ce imi acompania cina, am sorbit incetisor. Iar cand de la masa m-am ridicat, mi-am zis: “Oh, Doamne, ce mi s-a intamplat? Un singur pahar de vin si m-am si imbatat? Si uita-te la mine, vorbesc in rime!” I-am scris rapid pe WhatsUp. Cum e posibil, ca un pahar de vin sa ma treaca atat de lin, pe taramuri ale adoloscentei uitate? “Se prea poate, al meu sot mi-a raspuns.”Poate esti din nou foarte obosita, si ce-i drept, la bautura nu mai esti de atata timp calita.” Am aprobat, apoi de la masa din nou m-am ridicat. M-am dus la frigider direct, aer din plin am tras in piept, usa am deschis si catre noul iaurt am descins. Un nou iaurt, proaspat descoperit, alb si cremos, fara lactoza si ce parea al naibii de gustos. Iar cand in final l-am gustat, extaz instant si apoi da-i alte guri neincetat. Dintr-o rasuflare, am mancat un intreg borcan de 400 g, inghititura cu inghititura, vrand mai mult si mai mult, nevrand sa-i dau de fund. 

He, he, he, radeti voi. Dar ati mancat vreodata iaurt fara lactoza? In Belgia, marca cea mai des intalnita e Dilea. Ii sunt de altfel foarte recunoscatoare. De cand cu intoleranta mea, asa mai pot manca si eu branza gouda, feta, mozarella, pana si Brie. Laptele Dilea imi acompaniaza cerealele in unele dimineti. Insa iaurtul lor, imi pare rau sa spun, dar chiar e fad. Al naibii de fad. E acceptabil asa din cand in cand, insa nu iti provoaca nici un extaz culinar. Prin urmare, in seara asta cand am deschis un borcan de iaurt fara lactoza de la magazinul Bio Sequoia, am plonjat din nou in vremurile de demult, cand corpul meu accepta lactoza si cand ma bucuram de cele mai cremoase si gustoase iaurturi cat pot exista. Adoram sa mananc iaurt à la grec, simplu sau cu cateva bucati de fructe si fulgi de ovaz. Ma vedeam deja cu cel putin sapte ani mai tanara. Si inconjurata de toate iaurturile, cremele, smantanile, branzeturile si kefirurile posibile. Toate in jurul meu si eu avand dreptul si libertatea sa gust si sa ma infrupt din toate, asa dupa bunul meu plac. Cu gandul asta in minte si cu lingura cu iaurt in gura, incep dintr-o data sa dansez. Ascult radio Mint, iar in selectia muzicala din seara asta, a aparut si Nirvana. “My girl, my girl, don’t lie to me. Tell me where did you sleep last night? In the pines, in the pines, Where the sun don’t ever shine. I would shiver the whole night through…” Si dintr-o data ma plonjez in adolescenta mea, cand eram, oh, da, tanara si nelinistita, o idee razvratita, de cele mai multe ore cu capul pe umeri, lucida si foarte rationala si tot de cele mai multe ori foarte sensibila si introvertita. Insa cand dadeam de Nirvana, Metalica si Doors, deveneam “a free spirit” si ma dezlantuiam de toate conditionarile pe care o fata cuminte le primise. Iar in seara aceasta, paharul de vin rosu de dinainte, pe care va rog frumos l-am baut in timp ce imi luam cina, si nu pe stomacul gol, mi-a deschis calea. Iaurtul mi-a cimentat-o. Apoi Nirvana mi-a dat permisiune. Si iaca asa am inceput sa dansez de una singura, balansandu-ma in stanga si in dreapta prin casa, intr-o mana tinand lingura si in cealalta borcanul de iaurt. Apoi ca orice rocker care a fost rocker la viata lui, am lasat balta gratia si mi-am dezlantuit pletele in aer, lasand sa se disipeze toate acele constrangeri acumulate de-a lungul timpului, constrangeri, reguli si toate “trebuie sa, trebuie sa, nu trebuie sa,…”. 

Iar cand Kurt Cobain si-a terminat prestatia, valsul “Les Filles du Bord du Mer” al lui Arno a continuat calatoria muzicala. Am lasat lingura, am lasat borcanul caruia ii ramasese doar cateva urme de iaurt, si am inceput sa valsez de una singura. Catelul meu alb ma privea din culcusul lui. Ochii lui negri si migdalati ii tradau nelamurirea si intrigarea. Insa ceva din el ii spunea sa stea calm. Era normal. Stapana lui avea nevoie sa se lase din nou sa pluteasca pe ritmul muzicii, fara sa se gandeasca nici la forma, nici la continut. Ci doar la emotie si la expresie. Asa ca am dansat. Nu doar in pasi de vals. Ci in pasi si miscari improvizate, un mix de brate si incheieturi flamenco, piruete, pasi incrucisati si solduri care ieseau sau nu in evidenta. M-am invartit si m-am rasucit. Am sarit. M-am imbratisat. M-am indoit si m-am cambrat. Apoi dintr-o data m-am oprit. Cu un zambet pe buze, am luat loc pe fotoliul meu galben. Mi-am pus laptopul in brate si am inceput sa scriu. “O gura de vin, doua guri de vin si iaca asa se duse pe gat un pahar din plin…”

————–

Ti-a placut acest post? Poate si altora le-ar face placere sa-l citeasca. Atunci, fa-mi te rog o favoare si posteaza-l pe Social Media. Mulțumesc.