Meditația cafelei și cornului cu scorțișoară

fullsizeoutput_293c-e1543337824227.jpeg

În restaurant la Ikea, savurez în tăcere un corn cu scorțișoară. Din când în când sorb încetișor din cafeaua neagră care îl acompaniază. Amarul licorii negre cu discretul dulce al cornului suedez se completează reciproc. Miros, savurând îndelung parfumul de scorțișoară. Mușc simțind cum dinții pătrund în aluatul fraged. Îi simt textura cu limba în timp ce papilele mi se impregnează de gustul discret. Mestec încet și pe îndelete până când aluatul devine o pastă pe care o înghit cu ușurintă și care alunecă lin spre stomacul meu sensibil și obosit. Cafeaua o degust în liniște, acordându-i toată atenția cuvenită. Întâi îi admir negrul-maroniu de cafea, fără lapte și fără zahăr ce contrastează cu albul crem al ceștii și farfurioarei asortate. Îi adulmec prelung aroma. “Hmmm, miroase bine!” și deja ii imaginez gustul pe vârful limbii.  Îi simt apoi căldura debordând marginile ceștii îmbrățișate de mâinile mele. Buzele-mi ating licoarea amăruie, al cărui gust contrastează cu dulcele cornului de dinainte. Sorb încetișor o gură. Aștept înainte să înghit. Apoi las lichidul să se scurgă încetișor pe gâtlej, încălzindu-mă. 

Rare au devenit momentele în care beau cafea. Dacă în trecut, cafeaua era carburantul meu absolut, menit să mă țină “în formă” și “în priză”, în timp ce eu urmăream idealuri corporatiste de productivitate, flexibilitate și disponibilitate, acum cafeaua este licoarea pe care trebuie musai să o evit. De la 6-7 cafele pe zi, am coborât la o cafea o dată la două sau trei săptămâni. Sau mai degrabă o dată pe luna când mă pălește pofta, așa cum mă sfătuiește doctorul. La birou, cafeaua este substanța care ne menține în viteză, ne boosteaza productivitatea și ne impulsionează în depășirea de sine. Mie însă, magică licoare neagră nu îmi mai priește. De fapt mă agită și îmi da peste cap glandele suprarenale. Acum câțiva ani, interpretăm starea de agitație dată de cafea ca energie. Mă minunăm la valurile de “energie” care mă traversau, în timp ce degetele făceau sprint pe tastatură, scriind emailuri peste emailuri, acționând, planificând, gesticulând, vorbind rapid în timp ce uitam să inspir suficient aer. Nu îmi dădeam seama de umerii tensionați, de spatele încovoiat, de degetele încordate, de intestinele neliniștite și de piciorul care bătea solul frenetic. Cu cât eram mai obosită, cu atât beam mai multă cafea. Cu cât eram mă stressata, cu atât beam cafea. Dacă luam o scurtă pauză, beam cafea. Dacă eram în față ecranului corporatist, cafeaua îmi era martorul și asistentul meu. Și cu cât beam mai multă cafea fiind obosită și stressata, pe atât mai mult rezistența mea la stress diminua. Mult mai târziu am aflat că acestă licoare neagră despre care credeam că mă ajută să fac față maratoanelor de muncă nu era o atât de bună prietenă pe cât îmi imaginăm. În prezent relația mea cu cafeaua funcționează după preceptul “mai raruț, că-i mai drăguț”. Iar când decid să beau o cafea, încerc să mă bucur de acel moment, savurând-o cu mai toate simțurile pe care le am, aplicând principiile de meditație mindfulness. O văd, o miros, o simt, o gust. Recunosc, încă nu am ascultat cafeaua, dar cine știe, data viitoare?


P.S. Dedic o meditatie cu cafea si scortisoara, prietenei mele Cristina, mare amatoare de cafea. 

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.