Totul s-a închis și anulat. S-au terminat usturoiul și hârtia igienica. Noi să fim sănătoși!

« Alert – 20:00 Salsa Beginners »  mă informează notificația calendarului.

E seară, stau la masa albă din living să scriu câteva rânduri, el spală vasele în bucătărie, curățând după gătitul meu ce mai devreme fusese aclamat cu onomatopee de plăcere culinară; în seara asta am pus din nou în practică noua mea rețetă, inventată în joacă  – un sos mi-ri-fic cu ghimbir și usturoi pe care l-am acompaniat de legume și mămăligă; cățelul stă lungit pe parchet și molfăie satisfăcut pasărea albă-gri, o jucărie primită cadou la Craciun. Acorduri de bossa-nova si jazz răsună din boxele laptopului. O seară liniștită.

Ecranul telefonului se aprinde enervat, informându-mă din nou: « Alert – 20:00 Salsa Beginners ».

Doar că noi stăm acasă.

Dar acum două săptămâni pe vremea asta eram la cursul de salsa. Mama, care era în vizită în ploiosul Bruxelles, stătea pe o bancă joasă și ne privea de pe margine, toată plină de admirație, dar și de tremurături în sala de sport cam friguroasă pentru cei care nu se mișcau pe ritmuri cubaneze. Iar în timp ce ea ne tot fotografia sau filma, noi doi încercam să punem în practica alături de alți cursanți figurile de dans, aparent învățate: Prima con hermana, Mecanica de giro, Enchufla, Guapea și altele ale caror nume îmi scapă.  Pe atunci încă aveam voie să ne întâlnim în grup îi să ne atingem mâinile, în prealabil bine spălate și dezinfectate. Renunțasem toți să facem « la bise », pupătura francofonă pe post de salut, din motive virale lesne de înteles. Eram cu toții preocupați. Nu mai știu dacă încă se descoperiseră pe atunci cazuri de Corona în Bruxelles. Ce mai contează? În două săptămâni situația s-a schimbat drastic. 

Apoi a venit seara de joi când am stat lipită de televizor la știrile francofone. Într-o conferință de presă « excepțională », așa cum se spune pe aici, autoritățile au anunțat măsurile de prevenție. Nu se mai vorbea de recomandări, ci de măsuri de protecție,  pentru a minimiza riscul de infecție. S-au închis școlile. Evenimentele recreative, culturale și folclorice, publice sau private au fost anulate, indiferent de numărul de participanți. Barurile și restaurantele s-au închis. Creșele au rămas deschise pentru parinții care nu au cu cine să își lase copiii în timpul zilei. Lucrul de acasă a fost încurajat. Bunicilor din casele de batrâni li s-au sistat contactul social cu exteriorul, iar celor de acasă li s-a recomandat să evite contactul cu copiii.

A doua zi, lumea a dat iama prin magazine. 

Joi seara, înainte de conferință, am decis să merg la cumpărături. Era cazul. Nu mai fusesem de mai bine de o săptămâna. La Carrefour, o atmosferă de încordare, ce mi-a amintit de zilele de după atentate, plutea in aer. Oamenii păreau calmi, dar tensionați. Unii își terminaseră deja cumpărăturile și se îndreptau glorioși spre parcare cu caruciorele metalice în care tronau pachetele de hârtie igienică. Câteva raioane erau mai aglomerate, blocate de cărucioarele indecișilor, care stăteau gânditori în fața rafturilor cu conserve, ezitând ce sos de tomate să ia pentru penuria anticipată.  Eu căutam pastele fără gluten. Nu le-am mai găsit, așa cum nu am mai găsit nici usturoi și nici lămâi sau lime. Nu-i bai, merg a doua zi la alt supermarket. Am luat și eu un pachet de hârtie igienică. Acasă, al nostru era pe sfârșite. N-am știut dacă să râd sau să dau drumul vocii critice când am văzut că în raionul cu hârtie igienică nu mai era mare lucru.

“Or fi având cu toții diaree de la panică?“, m-am întrebat.

Nu e de râs, unora chiar li se întâmplă!

M-am dus a doua zi la alt supermarket. Între timp mă cuprinsese și pe mine anxietatea, având în vedere că luasem decizia să mă duc dimineața. Trebuia musai să cumpăr usturoi, deși nu cumpărasem tot anul. Pe listă mai aveam trecute pungi cu legume congelate, scampi (creveti) și bucăți de cod care erau mai ieftine la Colruyt și ulei de nucă de cocos. O coadă de mașini, ale căror șoferi așteptau cu palmele lipite de claxon să intre în parcarea supermaket-ului, bloca strada.

M-am fofilat printre ele precum gâsca-n apă și am intrat în magazin. La timp. Peste treizeci de minute, accesul în magazin urma să fie restricționat, formându-se o nouă coadă, de data asta de cumpărători acompaniați de căruțuri de stofă pe rotile, ce așteptau goale și descumpănite cumpărăturile.

Am găsit legumele congelate: spanac și fasole verde.

Broccoli congelat nu mai era. Am găsit și scampi și cod congelat din plin. Pe bună seamă, spanacul, fasolea verde, peștele și fructele de mare nu intră în meniu pe timp de criză. Mie îmi plac oricând. Cu căruciorul parțial umplut și lista de cumpărături bifata aproape în întregime, dar suplimentata de nuci, prune uscate și smochine, m-am așezat răbdătoare la coada ce șerpuia prin magazin. Priveam în jurul meu. Oamenii îmi păreau  calmi și respectuoși, unii erau amuzați de situație. Spuneau « vă rog, pofitiți », întrebau cu mirare dacă coada chiar se termina unde se termina, adică la capătul magazinului, rugau să li se facă loc dacă se găseau blocați pe aleile înguste dintre raioane. Era dimineață, încă erau « fresh » și nealterați de o zi stressantă la muncă sau de conectarea continuă la fluxul de știri panicante. La un moment dat, un tânar român cu telefonul la ureche m-a trezit brusc din semi-reveria meditativa. Cărând doi saci de cartofi cu mâna stângă și ținând străns telefonul la ureche cu  mâna dreaptă, trecuse brusc și zgomots. Vocea îi trăda panica și cu toate acestea era atent la cei din jur. M-am gândit că seara, atmosfera din supermarket-uri urma să fie cu mult mai încordata. Dar eu nu aveam să știu. Nu mai aveam nevoie nici de legume congelate și nici de hârtie igienică. Găsisem și usturoi, proaspăt, ce trebuia ținut la frigider. Uleiul de nucă de cocos putea fi cumpărat rapid de la magazinul bio de peste drum. Cât despre rafturile de dulciuri, ouă de ciocolată frumos ambalate și decorațiuni de Paște, ele așteptau dezertate și dezolate, pline, colorate dar fără succes. Ciocolata și iepurașii decorativi nu fac parte din « lucrurile esențiale », deși ar putea face o zi sumbră mai colorată și savuroasă. 

 

S-au anulat între timp lecțiile de salsa, la fel și cele de flamenco. Cursul de flamandă a trecut subit în mediul online, o tentativă nu prea reușită, dar o inițiativă de aplaudat pentru a asigura o continuitate a lecțiilor. Următorul modul de la școala de coaching se pare că va fi online, ceea ce nu ma încântă deloc pentru că se pierde mult din contactul uman, din inteligența colectivă și din calitatea experienței de învățare. Dar paza bună trece primejdia rea. Uneori ca să ne protejăm, atât pe noi cât și pe ceilalți, trebuie să ne retragem, să ne închidem, să ne izolăm. Iar daca lumea din afară s-a închis și nu mai poate fi explorată, o alta din lăuntruri se deschide, cu sau fără hârtie igienică sau usturoi.

Sănătate și imunitate la maxim să avem, răbdare, curiozitate, solidaritate și ingenuozitate!

Între timp merg să mă spăl pe mâini. Just in case.

Later edit: A intrat și Belgia în lock-down.

---

Citește și:

• Cum mi-am învins frica de ace și injecții
• Bine ați venit la Bruxelles… fără papuci? (Fragment din “Drumul”)
• Să fii blondă (când de fapt ești brunetă) e prea mare bătaie de cap
• Wiels: Plaja cu mucuri de țigară din fabrica de bere și labirintul de dulapuri, câteva universuri ce te invită la reflecție asupra lumii în care trăim
• Optimizează-mă! Dar cu măsură!
• Ai noroc când îți e bine
• Uneori e bine să renunți
• Azi nu îmi iese limonada … și e în regulă
• Ziua în care am făcut cu toții burtă

---

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.