Să fii blondă (când de fapt ești brunetă) e prea mare bătaie de cap

Luați aminte, sunt blondă! Pentru prima dată în viața mea, sunt blondă. Ei, nu chiar în totalitate, mai am și câteva șuvițe mai închise, dar în orice caz sunt mai blondă decât am fost vreodată.

Din născare sunt brunetă get-beget. Sprâncene negre-tuciurii, groase pe vremuri, dar subțiate de prima cosmeticiană care m-a pensat (cine ar fi crezut că femeile însprâncenate vor fi iar la modă?), păr castaniu închis spre negru, ochi maro-negri în funcție de cum bate lumina. Dacă în copilărie am fost brunetă cu părul scurt, în adolescență am început să explorez diverse lungimi de păr dar și de culori, oscilând între roșcat mai închis sau mai deschis, mai violet sau mai castaniu. Pe vremea studenției, ba am fost înaintea oricărui trend cu melanj de culori capilare, cerându-i într-o zi coafezei să îmi facă părul roșu și chica blondă. Îmi picaseră cu tronc culorile perucii unui manechin dintr-un centru comercial, iar eu mare exploratoare (pe vremea aceea, între timp m-am mai calmat) am decis să o încerc. Nimeni nu mai era ca mine. De-abia peste câțiva ani, am început să văd și alte fete ce porniseră în explorarea aceluiași drum de culori capilare.

Mi-am făcut damblaua

Am fost brunetă majoritatea vieții mele, dar influențată fiind de valul de blond ce a luat cu asalt trendurile capilare actuale, dar și de mărturiile celor care și-au iluminat recent părul, am început și eu să mă visez cu cosițe blonde. Că până la urmă de ce nu m-aș putea transforma și eu într-o Ileana Cosânzeana cu sprâncene negre și neîngroșate artificial, păr bălai și rădăcini negre? Mi-am făcut o selecție de fotografii pentru inspirație și am luat-o stoic pe calea șuvițelor decolorate progresiv. Iar după mai multe luni de blonzit, după ce soarele mi-a intrat la propriu în păr și după ce « m-am deschis la față », iată ca acum mă cam bate gândul să revin la culoarea mea naturală. Și dacă m-ai întreba cu nedumerire și dezamăgire în glas: “Păi cum așa, vrei să renunți acum la blond după atâtea decolorari succesive și atâta efort ? Pai nu e păcat? Ce faci, dai bir cu fugiții?”, atunci ți-aș răspunde: « Da, mă bate gândul să renunț la cosițele blonde și nu e păcat. Am încercat, mi-am făcut damblaua și am ajuns la concluzia că blondul e prea mare bătaie de cap. »

Prin urmare, uitați-vă bine la mine! Sunt blondă! Sau mai degrabă blondă / șatenă deschis, cu irizații de piatră de ochi de tigru, ca să fiu mai exactă. Dar nu cred că mă va mai ține multă vreme. 

De ce blondul e prea mare bătaie de cap?

Pentru că pentru o brunetă, blondul așa este, o prea mare bătaie de cap. Dar pentru că nu îți cer să mă crezi pe cuvânt, iată zece motive, culese din experiența mea, care sper să îți dea de gândit înainte de a te decide să te faci blondă.

1 – Când îți decolorezi părul, accepți să îți degradezi părul. Orice decolorare a părului, mai ales prin praful acela chimic, este un atac sever asupra structurii părului. Bine, la fel și vopseaua, dar nu în aceeași măsură. La decolarat, părul se subțiază, mai mult sau mai puțin, în functie de mai mulți factori, printre care și experiența și alegerile făcute de hair-styler. Însă ai grijă, alegerile proaste pot fi plătite scump de părul tău. Am avut într-o zi neinspirata idee să decid pe nepusă masă să intru într-un salon de coafură, ce-i drept select, din cartierul meu ca să îmi mai fac o tură de șuvițe blonde. Aveam timp și eram într-o pasă bună după o ședință de yoga. Ei bine, patru ore mai târziu am ieșit din salon tremurând toată și cu lacrimi în ochi. Coafeza (și patroana), în care avusesem încredere și căruia chiar i-am spus la început: « Je vous fais confiance », ocupată cu clientele care veneau fără programare și cu care jongla după bunul plac, m-a ținut prea mult timp cu substanța decolorantă pe păr. Iar după ce mi-a dat-o jos și a început să mă perie zdravăn, de parcă aș fi avut blană încurcată de oaie pe cap, fâșii de păr decolorat au început să se prelingă pe pelerina neagră de coafor. Nu mi-a venit să cred că ațele acelea albicioase care se destrămau ca firele de plastic supra-încălzite erau parte din părul meu. Femeia aceea îmi masacrase părul! Mi s-a făcut rău subit. O stare de moleșeală m-a cuprins. M-a luat cu amețeli, respirația îmi era grea și de-abia m-am abținut să nu plâng. Vedeam și pe fața coafezei că nu era mulțumită de rezultat și deși încerca să își ascundă gândurile cu un zâmbet forțat, vedeam în ochii ei că greșise. Nu era normal să mi se destrame părul în halul acela, îmi mai făcusem șuvițe blonde în trecut, dar ea – experta insista contrariul. Nu voia să își recunoască greșeala nici în ruptul capului. Nici măcar două săptămâni mai târziu când m-am întors (făcusem o operație între timp și mi-a luat ceva timp până să redevin mobilă) să îi spun că părul meu arăta precum o mătură și că unele șuvițe aveau aspect de hârtie creponată. Pâna la urmă mi-a dat o mască restructurantă ca să îmi închidă gura, dar vina tot nu și-a recunoscut-o, însă eu am suportat consecințele alegerilor ei, dar implicit și ale mele. Avusesem încredere în cine nu trebuie. Mult timp am regretat că nu am avut răbdare și că nu m-am dus la salonul la care mă duceam de obicei, unde știam sigur că eram pe mâini bune. 

2 – Cheltuiești mai mult la salonul de coafură. Bine, acum depinde de salon și de cât de închis e părul tău. Dar, în general, după cum am văzut eu pe la saloanele de la mine din cartier, fie moderne sau mai demodate, decoloratul părului vine mai scump decât un vopsit normal.  În cazul meu, întâi trebuie acoperite rădăcinile albe cu vopsea-emulsie (asta e, nu mai am 25 de ani) și apoi trebuie făcute șuvițele, aplicând substanta decolorantă. Deci e mai mult de lucru, intră produse mai multe și e posibil să petreci mai mult timp la salon. Eu am stat patru ore, enorm!!! 

3 – Petreci mai mult timp la coafor când ai putea face altceva. Never ever nu mai vreau să stau patru ore încremenită pe un scaun de coafor. Nici măcar nu pot citi, pentru că nu pot să îmi pun ochelarii când am maclavaițuri pe păr. 

4 – Te expui unor produse chimice pe care ar fi bine să le eviți. Deja multe din produsele cosmetice conțin substanțe care sunt perturbatori endocrini, iar eu fac parte din acele « una din zece femei » care suferă de endometrioză. Prin urmare mă feresc pe cât posibil de parabeni și încerc să folosesc de preferință produse cosmetice bio. Iar dacă o dată pe lună sau la două luni mă expun unor produse de decolarare a părului care îmi fac ochii să îmi lacrimeze și pielea capului să simtă un fel de usturime, atunci comportamentul meu e de-a dreptul paradoxal. Pe de-o parte mă protejez, dar pe de alta mă pun într-o situație susceptibilă să contribuie la agravarea bolii sau a simptomelor resimțite. În trecut, pe vremea când eram doar bruneta, foloseam vopsea fără amoniac și uneori vopsea bio. De când cu șuvițele blonde, nu mai merge. Trebuie musai folosit « the hard stuff ».

5 – Cheltuiești mai mult pe produsele de îngrijire capilare. Când te faci blondă, părul devine mai fragil, așa că ești obligată să cumperi mai multe produse speciale ca să îl « protejeze », să îl restructureze, să îl descurce, să îl hranească, să îl facă să arate « mai normal ».  Serum-ul făcut de mine din uleiuri vegetale nu mai e acum de ajuns, trebuie balsam și mască după fiecare spălat, mască pe timp de noapte, sprai pentru descurcat părul care e oricum ineficient, spray pentru protejat părul de căldură, etc.

6 – Poluezi aruncând și mai mult plastic. Cum ai nevoie de mai multe produse capilare decât înainte, arunci evident mai multe ambalaje de plastic. Foloseam măști de păr și înainte, dar mi le pregăteam eu-însămi pe bază de uleiuri vegetale și uleiuri esențiale. Masca o aplicam înainte să mă spăl pe cap. Balsam foloseam din când în când, iar masca restructurantă sau hidratantă din magazin, foarte rar, pentru că nu aveam nevoie. Acum, îmi trebuie ditamai colecția de cosmetice pentru păr, doar ca să îl pot descurca și peria după spălat. 

7 – Nu mai poți folosi șamponul solid. Eu una eram tare mândră de mine când am început să folosesc șamponul solid. Părul era ok cu el, nu mai aruncam atât de mult plastic, ocupa puțin loc în trusa de cosmetice și era ușor de transportat. Și făceam un mic gest pentru planetă, gest care dacă ar fi multiplicat la nivel mondial, s-ar diminua considerabil poluarea cu plastic. Când mergeam la piscină îmi spălam părul cu șamponul solid și eventual aplicam puțin balsam pentru că apa e mai dură acolo. Acum trebuie să merg cu ditamai trusa de produse « speciale » pentru păr degradat sau fragilizat și să dârdâi de frig în timp ce aștept ca ele sa acționeze, altfel nici chip să mă pieptăn.

8 – Pierzi  săptămânal o gramadă de timp cu aplicatul măștilor pe părul umed și riști să răcești.  De când sunt blondă, dacă nu aplic mască după spălat, nu am nicio șansă să îmi descurc părul. Iar ca masca să funcționeze corect trebuie să o las minim 20 minute pe părul stors cu prosopul. Asta înseamnă adio spălat de păr și uscat rapid și bun venit risc de răceală!

9 – Ți se încurcă părul teribil, în ciuda tuturor produselor pe care le folosești. Mi se încurca părul și înainte, dar nu ca acum. În ciuda tuturor produselor pe care le aplic, periatul și coafatul au devenit sarcini neplăcute. Iar dacă înainte mai puteam « scăpa » doar cu uscat de păr, acum nicio șansă, părul necoafat e ca un pămătuf rebel de șters praful.

10 – Ți se rupe părul. Asta e fost cel mai greu de acceptat, să văd fire, altă dată viguroase, subțiate, creponate, care se rup cu ușurință, în ciuda tuturor eforturilor de îngrijire.

Prin urmare, da, blondul e la modă. Da, blondul dă bine. Da, blondul e instagram-able. Dar mă întreb, chiar se merită? Ramân la concluzia mea: să fii blondă (când de fapt ești brunetă) e prea mare bătaie de cap! 

Citește și:

• 19 realizări personale care mi-au îmbunătățit calitatea vieții
• Bine ați venit la Bruxelles… fără papuci? (Fragment din „Drumul”)
• Optimizează-mă! Dar cu măsură!
• Ai noroc când îți e bine

---

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.