A venit un nou an. S-a încheiat altul. Eu una încă nu m-am dezmeticit. Iată-mă prin urmare reflectând cu o infuzie de lavandă, tei și mușețel alături, ronțăind ultimii biscuiți cu ghimbir făcuți de al meu soț, după rețetă englezească. Și între cronțăieli dulci-iuți și sorbit prelung din infuzia calmantă, aleg să mă concentrez doar pe succesele avute. Nu de alta, dar nu vreau să stârnesc vocea critică și perfecționistă ce are uneori darul să mă demotiveze.
Dau și o raită și printre status-urile postate pe una dintre puținele rețele sociale pe care le folosesc. Văd liste lungi, cu multe realizări bune pentru hrănit stima și afirmarea de sine. Dar nu cantitatea contează. Altfel ajungem să alergăm precum hamsterii în roata din cușcă, într-o cursă perpetuă pentru a bifa reușite de pe interminabila listă de obiective. Probabil de aceea e bine să luam o pauză din când în când și să reflectam unde am fost și unde am ajuns, cu condiția să o facem cu blândețe, după care să ne felicităm. “Bravo!!!” pentru ce a mers. “Bravo!!!” și pentru ce nu a mers. Bravo că « mergem înainte» chiar dacă nu atât de repede precum am vrea, chiar dacă cu pași prea mici sau prea înceți. Avansăm, într-un fel sau altul, dupa puterile, capacitățile și circumstanțele fiecăruia.
Și ajută să ne împărtășim bucuria și mândria realizarilor noastre cu ceilalți. Printr-un post, printr-un email, printr-un articol. Bucuria se împărtășește. Și ceilalți fac la fel, însă atenție, e o linie fină între a împărtăși bucuria și a transmite celorlalți « uită-te la mine, sunt mai bine/bun(ă) decât tine ». Și hai să fim conștienți că rețelele sociale prezintă de obicei doar partea plină a paharului. Nu și cea goala. Vrem să părem mereu fericiți, cu succese și satisfăcuți. Tristețea și suferința nu aduc like-uri și pălesc în fața citatelor cu mesaje pozitive, fotografiilor și video-urilor cu pisici și căței sau selfies cu zâmbete până la urechi. Îmi plac mesajele pozitive, daca sunt valide și nu trase de urechi, și video-urile vesele cu căței și pisici, și selfies cu zâmbete până la urechi. Dar consemn și faptul că a devenit aproape o « datorie » să ne afișăm fericiți, căci « fericirea e o alegere », după cum spune sigur un citat.
Dar hai să nu mai despic firul în patru și să nu mai filozofez atâta. Consemnez și accept lista lucrurilor din partea goală a paharului și îmi mut privirea și pe partea plină a paharului.
Care au fost succesele mele anul ce tocmai s-a încheiat? Ce am reușit să realizez? Cu ce mă mândresc? Încep să aștern pe ecran cu bullet-point lista realizărilor mele și constat că ele au fost cu precădere imateriale, dar cu consecințe vizibile asupra calității vieții mele, și aici includ și sănătătatea mea. Iar din această listă, sunt câteva (pardon, mai multe) pe care vreau să le împărtășesc, tocmai pentru că mi-au îmbunătățit calitatea vieții. Și cine știe, poate citind lista aceasta, cineva va găsi soluții sau i se va atrage atenția asupra lucrurilor din viața sa care de obicei rămân trecute cu vederea.
1 – Am rezolvat problema insomniei cronice urmând o terapie cognitiv comportamentală și un antrenament de somn la Clinica de Somn (Spitalul Brugmann, Bruxelles). A fost un program greu de mai multe săptămâni (poate voi scrie despre el în viitor), dar a meritat. Și nici nu a fost prea costisitor, pentru că a fost suportat în mare parte de asigurarea de sănătate (Mutualité pentru cunoscători). În urmă cu mai mulți ani am început să am insomnii repetate pe fond de stress, care cu timpul s-au agravat. Acum un an ajunsesem să am și câte 15 – 18 nopți la rând cu insomnie pe lună. Habar nu aveam că exista soluție, altele decât somniferele prescrise de doctorii generaliști, care erau ineficiente și care mă plonjau într-un somnambulism depresiv în timpul zilei. De-abia foarte târziu, după ce ajunsesem să încerc numeroase remedii și tehnici pentru a-mi ameliora somnul, chiar când îmi pierdusem orice speranță de a reveni la un somn « normal » și « în rând cu lumea », am aflat din întâmplare că există o soluție nemedicamentoasă pentru insomnia cronică sub forma unei terapii cognitiv comportamentale de grup sau individuală care include și un antrenament de somn, care paradoxal te privează inițial de somn. În prezent dorm cu mult mai bine, deși somnul îmi rămâne un aspect sensibil. Încă ma am insomnii, dar mai rar și nu atât de « violente». Și apropo, e normal să avem din când in când insomnii. Nu e normal să fie repetate.
2 – Mi s-au îmbunătățit capacitățile cognitive precum capacitatea de a ma concentra pe o sarcină de făcut, atenția și memorarea. După un burn-out prelung cu mai multe recăderi, însoțit de multe alte dezechilibre, după o recuperare poate prea lungă decât aș fi anticipat și vrut, iată-mă cu mult mai bine. Am experimentat multe tehnici și terapii, de la meditație mindfulness, yoga, hipnoză, uleiuri esențiale, reflexologie, terapie energetică și lista continuă, dar neurofeedback-ul a fost cel care m-a ajutat cel mai mult în ameliorarea capacităților cognitive. Neurofeedback e practic un antrenament cerebral agreabil și fără durere.
3 – Zilele în care îmi simțeam capul ca într-o ceață groasă, greu și dureros s-au diminuat enorm. Nu a ajutat doar un singur lucru, dar cert e că somnul mai echilibrat a contribuit în mare măsură.
4 – Am început să mă simt energică mult mai frecvent, energia să dureze mai mult decât câteva ore și să nu îmi mai trebuiască mai multe zile să mă recuperez după o zi “mai intensă”.
5 – Am terminat cu brio un curs de flamandă și am continuat studiul înscriindu-mă la nivelul următor. Asta a contribuit ceva la stima de sine. 🙂 Am putut să termin cursul, în ciuda dificultăților.
6 – Am putut să râd mai des. Da, zic am putut, pentru că multă vreme nu am mai putut să râd. Eram prea obosită ca să râd.
7 – M-am putut bucura din plin de vacanța de vară pentru prima dată în ultimii 6 ani. Pare stupid, dar când suferi de diverse afecțiuni, sentimentul de vacanță poate fi spulberat foarte ușor.
8 – Am publicat pe blog aproximativ 50 de articole și am redactat cu mult mai multe. Și asta contribuie ceva la stima mea de sine. 🙂
9 – M-am înregistrat interpretând o povestire scrisă de o prietenă dragă, povestire în care am regăsit o parte din mine. Inițial am vrut să scriu o recenzie la carte dar m-am fâstâcit prea mult. Așa că am ales să citesc și să interpretez povestirea, după care am reușit să îi alătur un text. Nu pot exprima în cuvinte cât de entuziasmată am fost de această experiență!
10 – M-am plimbat mai des în natură. Da, asta da realizare pentru că e ușor să uiți că există și natură, nu doar mediul urban. Acum, de multe ori când mă îmbăiez în pădurea verde, mă întreb cum de am putut trăi atâția ani la rândul fără să îmi treacă prin gând ca în timpul liber să îmi aloc timp de plimbat în petecul de pădure care se află la doar 15-20 de minute cu mașina de casă?
11 – Mi-am convins și încurajat soțul să luăm lecții de salsa împreună. Asta iar e o mare realizare, pentru amândoi. Pentru că pentru a-l putea convinge, el a trebuit să mă asculte, să își accepte temerile, să fie dispus să încerce și să continue să încerce.
12 – Am ajutat-o pe mama să depășească anumite obstacole cognitive și emoționale (deși, recunosc, munca mai mare am făcut-o la sfârșit de 2018). Asta mi-a afectat indirect calitatea vieții, pentru că o mamă liniștită înseamnă și copii liniștiți, dar nu intru în amănunte. Știe ea mai multe. 🙂
13 – Am reușit să îmi administrez injecții în burtă de una singură. Ce aventură a fost asta! Pentru curioși, o puteti citi aici: Cum mi-am învins frica de ace și injecții
14 – Am decis să fac odată operația de vene la picior pe care am tot amânat-o din motive valide. Momentan mă recuperez foarte bine și nu mai am durerile din trecut.
15 – Am exprimat ceva ce nu îndrăzneam și ce tot am ținut în mine mai bine de doi ani. Am și cerut compensație, ceva ce nu aș fi îndrăznit acum doi ani. Încă lucrez la partea cu exprimatul, mai ales a lucrurilor care mi-au dăunat.
16 – Am reușit în mult mai multe dăți să nu mă mai simt vinovată când mă odihneam sau când mergeam în vacanță. Nu e vina mea că alții nu pot să își acorde dreptul sau să își permită financiar să meargă în vacanță. Nu sunt eu responsabilă de alegerile lor.
17 – Am petrecut mai mult timp alături de prieteni, am cunoscut oameni noi care m-au învățat multe, inclusiv despre ei și despre mine. Așa am descoperit Biodanza, un fel de dans personal, fără presiune de performanță sau de rezultat, pe care fiecare îl face așa cum simte, sau că sleep training pentru bebeluși este doar o nevoie a societății de azi, dar nu o nevoie a bebelușilor, sau ce e conceptul de Design Thinking și cum se aplică sau că e bine să faci o pauză după fiecare oră de lucru (hai, 1,5 ore) și că somnul pierdut nu se mai recuperează vreodată.
18 – De când cu operatia de anul trecut, încet-încet, durerile lunare legate de endometrioză au devenit cu mult mai acceptabile. Încă dureroase, încă incapacitante, dar acceptabile. Mi-aș fi dorit să fi știut mai multe despre boala asta în trecut și să fi fost mult mai mediatizată. Mi-aș fi dorit ca durerile menstruale monstruoase să nu mai fie un subiect tabu sau ceva considerat “normal”, pentru că “așa e la ciclu”. Nu, nu e normal să doară atâta și așa. Nu e normal să înduri, să te chircești de durere, să crezi că te vei rupe în două, doar pentru ca ești femeie. Din fericire, din ce în ce mai multa informație este acum disponibilă precum Endometriosis Awareness.
19 – M-am antrenat să îi antrenez pe alții să râdă fără motiv. Daca acum un an îmi era greu sa râd, între timp am învățat exerciții care facilitează râsul. Tehnica se numeste yoga prin râs (în franceză yoga du rire/ în engleza laughter yoga). Are multe beneficii terapeutice, așa că merg la sesiuni de râs și co-facilitez cand am ocazia, momentan în ritm ușurel.
Închei lista aici. Zic eu că-i de ajuns pentru un an. Iar acum te îndemn pe tine să reflectezi cu blândețe – în ultimul an, care au fost realizările care ți-au ameliorat cel mai mult calitatea vieții?
Includ aici un video cu noua mea prietenă pe care am botezat-o, The Jolly Giraffe.
Îți recomand și:
- Optimizează-mă! Dar cu măsură!
- Spune-mi, tu ce cale ai alege?
- Eu sunt singura persoană responsabilă pentru tot ceea ce mi se întâmplă … pe bune?
- Cum să te simți în Belgia aproape ca acasă. Despre evitare, protecție, cursuri de flamandă și integrare civică
- Amintindu-mi-l pe Toby, cel mai tare șef pe care l-am avut vreodată
- Pentru toți cei care nu pot dormi
- În mod “downsizing”, adică nu doar mut mobila în casă ci o VÂND
- Diferența dintre Speaker Motivațional și Coach: Speaker-ul strălucește la scenă deschisă, Coach-ul te acompaniază în culise
- Burn-out Recovery: What to expect and how to cope?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
Gabriela D. Spencer 
11 thoughts