Culeg o piatră de hotar și ți-o citesc la ureche

Într-o zi de primăvară belgiană când soarele încă ezita să se arate la față, m-am întâlnit cu Monica la o cafea. Eu molcomă, gânditoare și lentă în mișcări, ea efervescentă și colorată precum bulbii înfloriți din țările de pe lângă Marea Nordului. Tocmai își făcuse debutul literar în România, publicând prima ei carte: « Piatră de hotar » și îmi adusese și mie un exemplar pe care avea să scrie o dedicație cu un stilou cu cerneală verde ce aveam să i-l împrumut din nou în altă zi, tot pentru scris de dedicații.

«  Gabrielei, pentru regăsirile de sine esențiale unui spirit liber! Monica T ». Privind volumul ei de povestiri și reflexii și dedicația caligrafică și verde, mă simțeam atât de înlemnită de admirație încât de-abia am putut deschide gura să o felicit sau să îi mulțumesc mai cu avânt. Înlemnită am ramas mult timp, ca un martor pasiv ce asista la derularea vieții.

Eu cu ceaiul verde pe care îl sorbeam prelung din bolul cafenelei – brutării bruxeleze – Pain Quotidien, ea cu un capuccino în față, încoronat de spuma de lapte à l’italienne și ploaie de cacao, schimbam noutățile. Era entuziasmată. Tocmai îi venise coletul din România ce aducea pe tărâm belgian munca ei literara ce vibra plină de viață.

Una e când textele îți sunt publicate online, într-un mediu fără formă și contur ce e în perpetuă schimbare și alta e când rodul muncii tale se întruchipează într-un tot fizic pe care îl poți atinge, mirosi și auzi, ba chiar și gusta dacă ai chef să deguști la propriu filele unei cărți. Iar cartea ei se înfățișa în toata splendoarea ei chiar în fața mea, degajând pe masa de lemn de un rustic franțuzesc acel miros specific  de « nou, neatins și proaspăt scos de sub tipar ».

Sunt prietenă cu scriitoarea Monica Tonea. Eram prietena cu scriitoarea Monica Tonea și înainte. Ne-am cunoscut din întâmplare prin intermediul patrupezilor noștri care pe vremuri erau plimbați în același cartier. Și tot întâmplător i-am descoperit textele publicate pe blogul personal, în prezent denumit « Dimensiunea unei zile ».  Citindu-i blogul, mi-am dat seama că voiam și eu să o pot lua agale, în voie, să pot alterna sprint-ul cu hamacul și să pot face biscuiți pentru micul dejun, așa cum citisem în unul dintre blog post-urile Monicăi de acum câțiva ani. 

Da, eram prietenă cu o scriitoare și înainte de Piatră de Hotar, dar în acea zi de primăvară belgiană am simțit că devenisem prietenă cu o scriitoare care se simțea cu adevărat scriitoare. Își îndeplinise un vis, publicase, iar asta mă înduioșa peste măsură, dar ma lăsa și fără cuvinte.

Fragilă și puternică, ezitantă dar extrem de hotarâtă, sensibilă și rafinată, complexă, cu un aer neglijent dar studiat, Monica era în fața mea în carne și oase, așa cum era ea, naturală, fără ascunzișuri. Iar când am început să o citesc în filele Pietrei de Hotar, m-am scufundat într-un univers în care o regăseam mereu și mereu, îmbrăcând forme și imagini, animând personaje, construind lumi cu o măiestrie a cuvintelor pe care nu mi-am putut-o imagina. 

I-am citit cartea încet. Foarte încet. Adevărul e că nu sunt cea mai rapidă cititoare. Ochii îmi sunt leneși, nu degeaba port ochelari. Insă i-am absorbit cuvintele surprinzătoare, poveștile uneori iraționale, dar ce e rațional până la urmă în viața asta?, finalurile neașteptate dar atât de pertinente, trăirile personajelor ei diverse ale căror voci mi le-am apropriat. 

Aș fi vrut să scriu o recenzie, dar nu am putut. Alții o făceau cu mult mai bine, de exemplu Poteci de dor.  M-am întrebat de altfel, cine sunt eu până la urmă ca să scriu recenzii? Nici nu am studii literare aprofundate. Și nici nu simt că am citit îndeajuns de multe romane sau povestiri la viața mea, mai ales în română și mai ales în ultimii 15 ani ca să mă pot apuca să fac recenzii. Biblioteca mea e plină de cărți de dezvoltare personală, de terapii energetice sau de publicații psihologice pe înțelesul tuturor în engleză sau franceză. Doar de curând am mai adăugat câteva romane scrise sau traduse în română. La liceu am studiat în preponderență matematica și informatica, iar la puținele ore de literatură, studiam mai mult simbolurile presărate în operele literare pentru că profesorul meu era foarte pasionat de acest subiect. Nu mă vedeam îndreptățită să fac recenzii, ci doar să încurajez inițiativa literară așa cum mă pricepeam mai bine. Însă m-am simțit îndreptățită să simt și să redau în felul meu ceea ce simțeam citind povestirile din « Piatră de Hotar ». 

Înainte de lansarea de la Bruxelles, Monica m-a rugat să citesc un fragment din povestirea Acastanhada. M-a onorat rugamintea ei și am acceptat pe loc. Dar apoi am înlemnit. Pe scaunul negru pe care stăteam așezată ca pe ghimpi, negăsindu-mi locul în publicul venit la lansarea cărții la Bruxelles, organizată de asociația EuropaNova, inima îmi bătea alert iar trupul îmi aștepta cu încordare. Eram bucuroasă pentru ea, she was living her dream. Dar îmi era teama pentru vocea mea, pentru uscăciunea gâtlejului pe care o resimțeam, pentru cuvintele pe care mi s-ar fi putut împletici, pentru lipsa mea de energie nepotrivită pentru sarcina care îmi fusese încredințată. Și din fericire pentru mine, nu a mai fost timp să citesc fragmentul ales. Nu era încă locul și timpul potrivit pentru așa ceva. Totuși o parte din mine regreta. Regreta și Monica pentru că nu mai avusesem oportunitatea de a citi. Și așa mi-a venit ideea să citesc cu voce tare acasă, interpretând una din povestirile ei în ritmul meu fără presiunea unui public în fața mea. Ideea a devenit realitate mult mai târziu, dar niciodată nu e prea târziu, nu? 

Într-o dimineață de toamnă belgiană când soarele ezita să se arate la față, m-am închis în camera cea mica si am citit pentru Monica povestirea: « Dezolarea sfârșitului lumii » din romanul ei de debut, « Piatră de Hotar ». Și aș vrea să ți-o citesc și ție, împărtășindu-ți, sper eu, emoțiile ce m-au animat citind această povestire.

Pun și un disclaimer: e prima dată când mă înregistrez sau când fac un fișier audio pentru youtube. Scuze pentru sunetele din fundal. Încă învăț.

Audiție plăcută!

 

Recenzii – Ce spun alții despre Piatră de Hotar

 


Îți recomand și:

7 răspunsuri la „Culeg o piatră de hotar și ți-o citesc la ureche”

  1. Ai putea, pentru o secundă, să retrăieşti ce-ai simţit când ai primit cartea? „Înlemnită am ramas mult timp, ca un martor pasiv ce asista la derularea vieții”, spui.
    Retrăieşte asta, ca să înţelegi ce-am simţit eu când am citit ce-ai scris de mine. Nu mi-am revenit din emoţie şi orice aş spune ar fi prea puţin pentru câtă bucurie mi-ai adus. Îţi mulţumesc mult, mult!

    Se simte emoţia în rândurile tale, se simte în voce şi se transmite. Şi să ştii că pentru asta nici nu e nevoie de studii aprofundate ale literaturii, nici de experienţă în domeniu. Sunt oameni care scriu genial, care au studiat literele o viaţă. Dar nu pot emoţiona. Tu ai făcut-o. Şi deşi nu-s scriitor, apropo, nu ştiu nici eu să scriu recenzii şi nici nu-s îndreptăţită, cred că orice scriitor îşi doreşte astfel de reacţii, aşa ca a ta. Pentru că el scrie din suflet pentru suflet.
    Monica ne-a vorbit prin carte ca şi cum sufletul ei s-a adresat celor mai ascunse părţi ale sufletului nostru, îndepărtând, foaie cu foaie, cu fiecare filă, până când l-am regăsit. Şi asta se simte, aşa cum ai făcut tu, nu se analizează, cum ar face-o un specialist.
    Îţi mulţumesc încă o dată, nici nu bănuieşti câtă bucurie mi-ai adus, sunt copleşită!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Oooh Potecuță, cuvintele îmi sunt de prisos în fața emoției tale. Îți sunt recunoscătoare pentru cele împărtășite și mă bucur că am rezonat. Și da, câtă dreptate ai, emoția se simte. Și mai adaug că ne transmite și un mesaj. Iar bucuria e făcută pentru a fi împărtășită. Îți mulțumesc de asemenea pentru încurajare. Cred că am trăi într-o lume cu mult mai bună, dacă am încuraja și sprijini mai des, inclusiv pe noi înșine.

      Apreciază

      1. Ce frumos ai punctat! Da, şi eu cred că ar fi mai cald în jur dacă ne-am sprijini şi încuraja mai des. Dar, extrem de bine ai spus, să începem cu noi! Aşadar ai încredere în tine, în scrisul tău, în talentul tău.
        Şi îţi mulţumesc încă o dată mult! Te îmbrăţişez!

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.