Wiels: Plaja cu mucuri de țigară din fabrica de bere și labirintul de dulapuri, câteva universuri ce te invită la reflecție asupra lumii în care trăim

Ce au în comun o fostă fabrică de bere, o bucată de plajă plină de mucuri de țigară și un labirint de dulapuri? Ei bine, arta, mai precis arta contemporană.

Am crezut că voi vizita un muzeu, dar s-a dovedit a fi un centru de artă contemporană, pe nume Wiels. Aflat la doar câteva stații de tramvai sau autobuz de Gara de Sud din Bruxelles ( Zoudstation/ Gare de Midi), centrul Wiels iese din tipare, lăsând stereotipurile legate de artă deoparte. Nu e un muzeu pentru că nu are colecție proprie. Dar Wiels are cu siguranță o personalitate aparte și adăpostește mesaje demne de reflecție.

Holul principal stă ca mărturie a trecutului. Wiels a fost pe vremuri o fabrică de bere ce avea ca scop final să răcoreasca gurile însetate și să umple burțile balonate. Dar Belgia nu e țara unde să se ducă lipsă de bere, concurența e mare și fabrica a dat faliment. A rămas în urmă o imensă clădire industrială care trona golașă într-un cartier nu tocmai select și în curs de dezvoltare. Și ce ai fi putut face altceva cu un așa spațiu neobișnuit decât un centru de artă contemporană, menit să prezinte idei provocatoare și să stârnească neuronii la conectare?

Nu știam la ce să mă aștept de la vizita ghidată de la Wiels. Fotografiile de pe website îmi prezentaseră orice altceva decât ceea ce îți trece prin gând când te gândești la artă. Nu tu tablouri sau fotografii care să te emoționeze sau care să te atingă cumva prin esteticul lor. Chestii “ciudate”, dedicate parca doar acelor oameni mai altfel,  acele « specimene » care fac parte din lumea artistică, acei « boemi », cum îi numeste sotul meu, desprinși de lumea obișnuită și preocupată de prioritățile rutinei zilnice. Dar spre uimirea mea, i-am dat de cap expozițiilor cu ajutorul tinerei ghid și mi-am dat seama că și eu, și celelalte persoane care mă acompaniau, ne puteam integra ușor în lumea celor ce « înțeleg și digeră » arta contemporană, ba mai și dezbat pe marginea ei.

Cam înfrigurată pentru că îmi lăsasem haina la spațiul de depozitare – stand metalic pe post de vestiar, am intrat în liftul alb. Mă aflam într-un grup de opt persoane care ar fi putut umple orice alt lift. Dar nu acest lift industrial în care ar fi intrat cu ușurință un jeep sau un SUV și tot ar mai fi rămas loc pe lângă. Nu mai țin minte dacă au scârțâit sau nu ușile liftului când s-au deschis, dar cert e că zgomotul s-ar fi integrat perfect în decorul locului. 

Expoziția care m-a marcat cel mai mult a fost cea a lui Gabriel Kuri, un artist mexican ce lucrează cu metal, plastic, hârtie dar și … materiale de construcție. De-abia ieșită din lift, cu scârțâitul ușilor imaginat în minte, nu a trebuit să merg mult ca să fiu luată prin surprindere. Pășind în prima încăpere a expoziției lui Gabriel Kuri, am rămas perplexă. În fața mea se întindea o cameră plină de nisip, un fel de plajă translatată în interior și străbătută de un culoar pentru vizitatori. Nu știu cum de marginile bordurei din nisip nu se revărsau peste poteca pe care pășeam. Am rămas cu toții cufundați în tăcere, neștiind ce să credem despre ceea ce vedeam.

Gabriel-Kuri-sorted-resorted
Courtesy the artist; Sadie Coles HQ, London; kurimanzutto, Mexico City, New York; Galleria Franco Noero, Turin; WIELS-Contemporary Art Centre, Brussels; Esther Schipper, Berlin Photo © Andrea Rossetti

Mai târziu, încurajată și ajutată de întrebările ghidei, mi-am dat seama că nu plaja recreată într-o încăpere de expoziție era subiectul principal, ci poluarea și gunoiul ce predomină în societatea în care trăim. Plaja era plină de monezi de diverse mărimi și de mucuri de țigară, artistic înfipte în nisip. Aveam să vizitez o expoziție de artă despre « gunoi », despre ceea ce « are valoare » sau nu în societatea noastră și despre lucrurile care produc gunoi inutil.

Gabriel Kuri - the beach

Pentru că zilnic, imediat după ce am cumpărat orice produs, producem implicit și gunoi. Bonul de casă e unul dintre gunoaiele inutile. Un simplu e-mail, că și așa mai toată lumea are un smartphone în zilele noastre, ar fi de ajuns, iar kilometricele bonuri de casă, ce sunt aruncate imediat la gunoi, ar fi evitate. Bonul de casă a devenit un martor nevaloros al actului de cumpărare, martor de care ne descotorosim cât ai clipi, de multe ori chiar înainte să ieșim din magazin. Al doilea gunoi inutil și foarte dăunător mediului sunt pungile de plastic. Chiar și pentru cel mai insignifiant produs cumpărat, primim o pungă de plastic care își pierde “valoarea” și utilitatea de îndată ce ajungem acasă, transformându-se în gunoi suplimentar și nedegradabil decât în vreo 500 de ani. Pe pungile de plastic, “prietenii nostri” – producătorii, pun logo-ul mărcii produsului achiziționat ori numele magazinului de unde am cumpărat, însoțit de cele mai multe ori de mesaje de mulțumire, menite să ne creeze o atitudine binevoitoare și să ne convingă să revenim pentru alte cumpărături. « Thank you, thank you, thank you for shoping with us» și “te mai așteptăm” ne urează prietenos pungile de plastic.  Iar cu cât cumpărăm mai mult, cu atât contribuim la muntele de pungi de plastic ce se tot formează în urma actelor noastre de cumpărare. Dar ce ne pasă nouă? Noi suntem bucuroși că am găsit produsul râvnit sau “vânat”, că am fost tratați frumos la magazin și că ni s-a mulțumit. Cu așa tratament, sigur vom mai reveni și desigur, vom mai cumpăra. 🙂 După noi, potopul, de plastic.

Dar cine și-ar putea imagina că insignifiantele bonuri de casă și pungi de plastic ar putea deveni obiecte de artă? Artistul Gabriel Kuri s-a jucat cu ideea de a transforma nevalorosul în valoros și a reprodus o colecție de bonuri de casă sub formă de tapițerii murale țesute manual, ce vor putea decora de acum încolo pereții oricărui colecționar de artă.

Gabriel-Kuri-tapestry
Installation view of “Gabriel Kuri: sorted, resorted,” 2019–20, at WIELS Contemporary Art Centre, Brussels. COURTESY WIELS CONTEMPORARY ART CENTRE

Gabriel Kuri - the tapestry

Pungile albe de plastic au fost transformate din gunoi în artă, luând forma unor nori-baloane de plastic umplute cu aer. Artistul le-a numit « Thank you clouds », un nume ce face aluzie la mesajele de mulțumire de pe pungile de plastic primite în magazine. Mulțumirea ne e adresată nouă, clienților ce trebuie satisfăcuți. Pe de alta parte, balenele, delfinii, peștii și țestoasele care înghit pungile de plastic ajunse în ocean nu pot depune plângere pentru că nu sunt mulțumiți. Thank you, but not thank you… 

Gabriel Kuri - Thank You Clouds
“Thank you Clouds”, Gabriel Kuri

Un alt exponat care m-a pus pe gânduri a fost un fel de ramă – stand din metal care reunea o colecție de stridii cu interior perlat și bilete de loterie nerăzuite.

Ce se voia chestia asta? Oare dacă ai fi cumpărat acest exponat, ai fi rezistat tentației de a sparge geamul ramei și a distruge astfel exponatul pentru a putea răzui în voie toate acele bilete de loterie? Și de ce bilete de loterie și stridii de perle? E o aluzie la oamenii bogați ce se delectează adeseori cu scoici (oysters). Iar biletul de loterie, nu e oare calea cea mai ușoară și rapidă de a te îmbogăți, și prin urmare de a mânca scoici? Dar odată consumate, atât stridiile cât și biletele de loterie lasă în urmă gunoi. Daca inițial erau obiecte dorite și valoroase, după folosire, și stridiile bogaților și biletele de loterie răzuite, chit că sunt câștigătoare sau nu, se transformă în gunoi, pierzându-și valoarea. “Dorește, cumpără, folosește, aruncă și apoi ia-o de la capăt!”, asta ni se inoculează în societatea consumeristă, iar de multe ori nici nu ne dăm seama cât de bine urmăm această învățătură.

Nu voi descrie toate creațiile lui Gabriel Kuri pe care le-am descoperit în vizita mea la centrul Wiels, deși toate au un mesaj ce se cere transmis mai departe. Mai bine vă las pe voi să le descoperiți, de preferabil cu un ghid, în colecția « Sorted, resorted » expusă momentan la centrul de artă contemporană Wiels. 

Ultima experiență artistică mai neobișnuită care mi-a marcat vizita la centrul Wiels a fost instalația pe care eu, personal o numesc « labirintul de dulapuri ». Face parte din  expoziția « Open Skies » care abordează și confruntă conceptul de transparență în societatea noastră prin explorarea conceptelor de spațiu public și spațiu privat. Iar acest « labirint de dulapuri » este de-a dreptul ca o călătorie în genul lui Alice în Țara Minunilor, dar într-un spațiu ce ar putea aparține al unei mătuși sau bunici îndepărtate, al unui stră-bunic izolat și retras într-o casă burdușită de obiecte depozitate într-un univers de dulapuri. Am intrat printr-o ușă de dulap într-o cameră ce era alcatuită în întregime din dulapuri, comode și șifoniere. Am schimbat camera ieșind pe o altă ușă de dulap și simțindu-mă precum copiii din filmul Narnia ce treceau dintr-o lume în alta printr-o ușă de dulap. Și deși eu exploram o lume aparent supra-realistă, aceasta ar fi putut foarte bine fi reală. Nu am petrecut prea multă vreme în labirintul de dulapuri pentru că simptomele unei senzații de claustrofobie au început să mă cuprindă. Am făcut rapid cale întoarsă și am ieșit, după care mi-am continuat periplu artistic.

Open-Skies
Leander Schönweger, installation view ‘Open Skies’, 2019, WIELS. Photo: Alexandra Bertels

După o cafea degustată în tihnă la cafeneaua din holul spațios al fostei fabrici de bere, am părăsit centrul Wiels încântată, cu neuronii stimulați și cu dorința de a transmite ceea ce am explorat. E și asta un fel de artă, nu?

 


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Author: Gabriela D. Spencer

Woman. Soul of an Artist. Writer. Wife. Dancer. Entrepreneur to be. Spirit. Light. Colour. Friend. Daughter. Sister. Thinker. Multi-potential. Multi-options. ISFP (according to the latest tests, but who knows). I write and express myself whenever my mind is bursting with thoughts and doesn’t give me peace. Read me mostly in Romanian and sometimes in English.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.