Cine zice flamenco, se gândește la pasiune, forță și seducție, la improvizație, suspans, dezinvoltură, la suspine, putere și siguranță de sine. La Andalucia, la caldură, la picături de sudoare, zgomot, frisoane și la tumultul vieții pompându-ți în vene.
Dar nimeni nu se gândește la disciplină, la muncă, la durere fizică, la nesiguranță, la enorm de multe reguli și structură (da, REGULI și STRUCTURĂ) sau la valuri învolburate de frustrare.
Da, frustrare!
Acum vreo șapte ani, am participat la primul meu workshop de inițiere în flamenco. A fost una dintre primele mele experiențe de frustrare profundă, o frustrare pe care nu ai vrea să o asociezi cu un hobby. Că doar alegi un hobby pentru a te relaxa după o zi de muncă, pentru a te energiza, distra sau pur și simplu pentru a-ți face plăcere. Mie una, însă îmi venea să izbucnesc în plâns, …….
Continuă povestea pe revista Catchy
Elena LaGrulla, profesoară și dansatoare de flamenco
Articol scris de Gabriela DSpencer și publicat integral pe revista online, Catchy
Citește și:
- Spectacolul de flamenco s-a terminat, dar pasiunea continuă. Olé!
- Ai noroc când îți e bine
- Eu sunt singura persoană responsabilă pentru tot ceea ce mi se întâmplă … pe bune?
- Cele mai frumoase cuvinte pe care mi le-ar fi putut spune cineva
- Spune-mi, tu ce cale ai alege?
- Optimizează-mă! Dar cu măsură!
Gabriela D. Spencer 
3 thoughts