Acum câțiva ani, după patru ore de analize la spital, am fost diagnosticată cu intoleranță la lactoză și asta mi-a dat peste cap relația amoroasă… cu mâncarea.
Am zis adio dragă brânză telemea, adio caș și cașcaval, adio smântână, brânză feta, iaurt, unt și kefir. Fără croissante la cafea, fără sosuri și maioneze industriale (care de cele mai multe ori au și lactoză), bye-bye prăjituri de la cofetărie, arrivederci pizza (doar dacă e facută cu parmezan ce conține o cantitate infimă de lactoză), nix smântână la sarmale – le servesc “nature”, interzis chifle la hamburgheri (că se fac cu lapte ca să fie pufoase), fără cartofi sau broccoli gratinați, iar la dineurile mai de haute cuisine, svp, sans foie-gras, că până și în “pateurile” chic franțuzești se pune lactoză. Bun venit ulei de măsline, lactate fără lactoză (marca Dilea în Belgia) și lapte de nucă de cocos.
Altfel mă balonez precum o femeie însărcinată în luna a cincea, mă biciuiesc crampele intestinale, obosesc precum o mamaie și risc chiar și amețeli. Și asta nu doar pentru o oră, două, ci pe întreaga zi și inclusiv zilele ce urmează. Apoi urmează gânduri nu tocmai joviale, deci adio bună-dispoziție. Ceea ce mă face, prin urmare, un invitat de nuntă potențial dificil … la mâncare.
Invitata cu meniu special
Le sunt profund recunoscătoare mirilor. Atenți la detalii din cale afară, au întrebat din timp invitații dacă sufereau de vreo intoleranță sau alergie alimentară. Am răspuns la timp: fără lactoză și fără ardei paprika, adică ardeii nostri românești pe care nu i-am digerat niciodată. În rest, carne, pește, salată, legume, să tot fie!
Apoi a venit ziua cea mare. Ea, o franțuzoaică blond-șatenă, plină de naturalețe, șarm și dezinvoltură, fără ifose și toată un zâmbet. El, un român hotărât, responsabil, ambițios, cu multe de dus în spinare dar și pus pe șotii și glume.
Se completau de minune.
Au zis “Oui” și “Da” într-o zi agreabilă de iulie, la un superb conac boieresc renovat cu multă grijă. Emoționantă, împletind rituri catolice și ortodoxe și cufundată în verdele grădinii străjuite de copaci falnici, ceremonia lor de nuntă a fost desprinsă din cele mai romanțate vise de nuntă. Decorată cu leagăne ce invitau la reverie, băncuțe și măsuțe albe și rotunde din fier forjat și o caravană traditională coborâtă din timpuri misterioase cu dansuri și cântece în jurul focului și ghicit în palmă, grădina cerea să fie explorată. Cocktail-ul, cu o atmosferă liniștită și boemă ne-a lăsat pașii să ne poarte către verdele liniștitor din jur, în timp ce sorbeam agale din paharul cu limonadă de lămâie sau de șampanie.
Nu a trebuit să îmi aduc mâncare la pachet, ba din contră, am primit o farfurie întreagă cu aperitive fără lactoză. Așezată pe pătura de picnic în grădina cea verde, am exclamat după prima mușcătură: “Sublim!”
Iar mai târziu, șezând încântată la masa rotundă, îmbrăcată în alb de fildeș și decorată de un gingaș buchet de flori cu lumânări în mijloc, îmi așteptam cu înfrigurare porția de sarmale. Comesenii mei și-o primiseră deja iar eu salivam de zor, învăluită de aromele venind dispre farfuriile lor. Anunțasem ospătărița de intoleranța mea la lactoză și o rugasem să îmi aducă o farfurie fără smântână. “Da, nu vă faceți probleme. Știu că aveți restricții la mâncare. Avem un meniu special conceput pentru dumneavoastră!”, mi-a raspuns jovial. Trebuia doar să aștept puțin.
Plăcut impresionată, am încuviințat și am așteptat. … Și am tot așteptat. … Și încă așteptam chiar și după ce câțiva din vecinii mei de masă își terminaseră deja porțiile. Într-un final, porția mult râvnită de sarmale a fost ceremonios așezată în fața mea. Acum mă aștepta ea pe mine.
Am adulmecat-o. Am privit-o. Ce mai! O operă de artă! După momentul de mindfulness, am pus mâna pe cuțit și furculiță. Erau bune. Pline de savoare. Și îmi era foame. Se zice că foamea e cel mai bun bucătar. Și dacă aș fi mâncat ca un haplea, probabil nu aș fi observat. Dar, am perceput … ceva, cum să îi zic … ciudat. Erau … gustoase dar parcă prea moi. Și poate cam turtite. Și prea se topeau în gură. M-am uitat în farfuria soțului care încă nu își terminase porția. Sarmalele lui erau mai zdravene, mai “en forme“. Ce era diferit? Iar când mă pregăteam să duc ultima bucată la gură, am elucidat misterul. “Sarmalele mele nu au carne! Au doar orez! Mi-au făcut sarmale de vegetarieni. Sau poate cine știe, de vegani!” Am râs. Măcar nu aveau lactoză.
Ce merge cu un vin roșu?
Petrecerea era în toi. Râsete, aplauze, chiuituri. Bravo mirilor și bravo wedding-planner-ei. M-a impresionat dansul degajat și plin de naturalețe al mirilor, am șters câte o lacrimă ce se furișa timid pe la colțul ochilor în timpul discursurilor emoționante ale parinților și membrilor familiei, am râs cu patos la video-urile comice despre miri făcute de prieteni comuni, am dat o raită și pe la tradiționalul photo-booth.
Vinul l-am degustat prelung, așa cum se cuvine. Roșu închis, intens, aromat, cu personalitate, aluneca ușor, ca o dezmierdare.
“Doar un pahar“, mi-am zis. “Hai, poate două. Apoi apă că e mai sănătoasă”, mi-am promis eu solemn.
După sarmale, a venit rândul fripturii. “Asta e doar carne. Deci n-ar trebui să am probleme”, mi-am zis în sinea mea. Vecinii mei își primiseră porția. Eu așteptam bunătatea de friptură pe care o mâncam literalmente cu ochii.
Sosul din farfuriile vecinilor mi s-a părut suspect, așa că am întrebat ospătărița ce conținea. “Da, e cu lactoză, dar nu vă faceți griji, bucătarul a pregătit o porție, special pentru dumneavoastră. Trebuie doar să așteptați puțin.”, m-a asigurat ea. Aveam un déjà-vu.
“Bun, aștept!”, am răspuns eu încercând să mă încurajez. Am mai luat o gură de vin și mi-am imaginat clipa când la masă mă va acompania și bucata de friptură. Ce desfătare va să fie! Iar când porția veni în sfârșit, mi-am pus ochelarii să văd mai bine. Am clipit de câteva ori. M-am încruntat. O farfurie rotundă, adâncă, umplută cu paste și un sos albicios încerca să mă îmbie timid.
Consternare la masă. “De ce ți-au adus paste?!? Paste la nuntă?” Am presupus că bucătarul sau cine întocmise meniul de nuntă confundase intoleranța la lactoză cu vegan-ismul. Dar eu nu sunt nici vegetariană și nici vegană. Sunt omnivoră.
Am cerut o friptură fără sosul cu lactoză. Iar așteptare. Apare responsabilul de sală care mă avertizează grijuliu și politicos că friptura are lactoză.
“Friptura are lactoza? De când? Lactoza vine din lapte, nu din carne!!!”
Ei bine, când pregatiseră carnea, o unseseră întâi cu unt, că așa era rețeta de Haute Cuisine. Iar pentru mine concepuseră un meniu aparte.
“Bine, bine, înteleg că porțiile de friptura sunt unse cu unt. Insă pentru porția mea, friptura putea să fie unsă cu ulei. Știti, eu ma împac bine cu carnea. Cu lactoza am probleme”, am ripostat eu.
Decizia pe propria răspundere
Friptura avea lactoză. Dar mirosea și arăta îmbietor. Paharul de vin în dreapta mea. Eram la nuntă. Si bucatarul se lăudase online de competențe de Haute Cuisine. Ar fi fost păcat să ratez așa șansă. Posibile crampe pentru puțin unt? Sau vin roșu fără friptură? Grea decizie.
Am soluționat situația cerând o porție fără sos și asumându-mi riscul de a suporta efectele secundare. Speram totusi ca efectele să fie de mai mică anvengură, că doar friptura era din carne și nu din unt. Am avut noroc. N-am avut nici crampe, nici amețeli și nici oboseală cruntă. Ba chiar am putut continua să dansez și gândurile rele m-au ocolit. Dar m-am balonat, dezvoltând o burtă “de însărcinată” în vreo patru – cinci luni. Prevăzătoare, îmi alesesem rochia perfectă pentru astfel de situații. Petrecerea și voia bună au continuat. Iar mai târziu, prevăzătoare, am zis “NU” farfuriei cu tort și “DA” paharului cu apă în care am adăugat câteva picături de ulei esențial de mentă ca să îmi mai dreg burta. Digestie gestionată și nuntașă bucuroasă.
Am dansat mai toată seara cât mi-au permis tocurile ce au devenit rapid incomode. Și cum să nu fi dansat, când cei de pe ringul de dans se mișcau cu naturalețe și libertate, lipsiți de inhibiții și antrenați de ritmurile electrice ale formației nonconformiste? Ați mai auzit Doors pe la o nuntă în România? Sau Stromae interpretat live? Melodii populare mixate cu heavy metal?
Felicitări
Poate nu a fost cel mai reușit meniu fără lactoză, dar cu siguranță a fost o nuntă și un eveniment pe care mi-l voi aminti cu drag. Bravo bucătăriei localului că a luat în calcul dificultățile alimentare ale invitaților. Nu cred ca e un lucru prea comun în România. Bravo și pentru conacul impecabil! E un adevărat giuvaer. Chapeau mirilor pentru nemaipomenita organizare și pentru toată grija și atenția la detalii. Cât despre incidentul “fără lactoza = fără carne”, sugerez cu delicatețe ca personalul aferent bucătăriei și servirii să primească un mic training despre alergiile și intoleranțele alimentare. Și oricât de ciudat ar părea, din ce în ce mai multe persoane au dificultăți cu digestia lactozei. Bucate gustoase se pot face și fără a le îmbiba în unt, smântână și lapte.
Gândindu-mă la sarmalele fără carne dar cu orez și la pastele cu sos alb, a fost o experiență ciudată dar gustoasă. Iar, deși prefer „the real thing”, măcar am avut ce să mănânc. Nu am făcut foamea și nici nu m-a luat lesinul și am luat parte la un superb eveniment în compania unor oameni minunați. Și oricât de dificilă ar fi uneori problema asta cu lactoza, zic merci că e doar lactoză, nu și gluten.
Multumiri infinite lui Mihai și Caro. Sunteți frumoși și plini de viață!
———-
Localul de nuntă pe care vi-l recomand: Domeniul Mănăsia
Nonconformista și energica formație de nuntă care ne-a ținut în priză: Heavy Rotation
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
Citește și:
- Nuntă cu năbădăi: Emoție însângerată și cununie civilă aproape ratată
- Are peștele lactoză?
- Optimizează-mă! Dar cu măsură!
- Spune-mi, tu ce cale ai alege?
- Eu sunt singura persoană responsabilă pentru tot ceea ce mi se întâmplă … pe bune?
- Ce aș fi vrut să știu despre diabet dar e prea târziu. O poveste cu Maurice și o Madame
- În mod “downsizing”, adică nu doar mut mobila în casă ci o VÂND
Gabriela D. Spencer 
3 thoughts