Amintindu-mi-l pe Toby, cel mai tare șef pe care l-am avut vreodată

Viața poate fi scurtă. Și nu ne dăm seama. Ne ocupăm timpul cu lucruri insignifiante. Ne stressăm cu lucruri stupide. Ne ocupăm ca să fim ocupați. Alergăm în stânga și în dreapta și încercăm să ajungem la timp… și să stăpânim timpul, pentru că pentru mulți dintre noi, time is money. Vrem să facem cât mai multe, să acumulăm, mult, mult, cât mai mult… și fără număr. Alergăm după realizări și obiective. Ne contorsionăm corpul si-l supunem la suplicii, privându-l de somn si de odihna sau de nutrienți benefici, doar ca să încăpem în costumele de succes pe care ni le-a fixat si cerut societatea. Ne urmăm ambițiile pe drumul succesului, drum cu valori impuse si preluate de la altii. Unii dintre noi sunt înfometați și însetați… de putere, de avere, de experiențe individuale și egocentrice. Vrem Like-uri, vrem să fim vedete. Mașini mari, eventual roșii și cu mulți cai putere ca sa ne anunțăm trecerea pe șoseaua vieții. Vrem case mari cu multe camere și etaje, eventual piscină și grădina cu pasari flamingo și păuni. Ne certăm, ne luptăm unii cu alții, unii se împroșcă cu noroi, alții încearcă să îi controleze pe cei din jur, mânați de nevoia de putere. Apelează voit la manipulare și se cred superiori. Ba se mai cred și fericiți, asociind fericirea cu acumulările materiale și așa-zisul respect al celor din jur, respect obținut prin control, frică sau bani în cont. Alții suferă în tăcere și își petrec viața în durere căci așa cred că li se cuvine,  așa au fost învățați și condiționați de mici. Li s-a spus și li s-a tot repetat că nu merită, că nu sunt îndeajus de buni, că fac umbră pamântului degeaba și că trebuie să meargă înainte cu crucea în spate. Și continuă să creadă ceea ce li s-a spus trăindu-și durerea, care se tot alungește.

Uităm totuși cât de scurtă poate fi viața. Și ce dacă ești tânăr și ai toată viața înaintea ta. Nu e o garanție. Uneori conceptul ăsta nu se aplică. Nu contează dacă ești considerat bun sau rău…, dacă porți Prada si Gucci și dacă ai asistent personal. Ce e cert este că toți ne ducem. Ne ducem undeva de unde nu mai putem reveni, cel puțin nu în forma pe care o avem acum… Ce rămâne în urma noastră? Amintirile celorlalți despre noi, experiențele celorlalți cu noi, creațiile noastre. Doar prin ei, cei ce rămân, noi cei care ne ducem, mai putem trăi.

De multe ori viața este nedreaptă și nu face concesii. Toby era tânăr, plin de viață și vitalitate. Un optimist, orientat către rezultate. Un motivator, plin de energie. Era ambițios și îi plăcea puterea. Câștigase locul întâi la Campionatul Mondial de Taekwondo din Jamaica, în ciuda unui job extrem de stressant și acaparator. Primea peste 4.000 de email-uri pe zi. Nici acum nu îmi pot da seama prin ce proces miraculos reușea el să fie informat de toate lucrurile importante. Îi plăcea și fotografia. Îi plăcea și să danseze. Învata și franceza în timpul liber. Obținuse cetățenia belgiană și era mulțumit pentru că putea evita procesele administrative birocratice legate de cererea de vize, așa cum pașaportul lui de american îi impunea. Iși iubea nepoata din US și vorbea cu plăcere de ea.

Toby era un entuziast iar vocea lui transmitea siguranță de sine, calm și în același timp bună-voință. Știa să se poarte cu oamenii oricât de diferiți ar fi fost ei. Îi citea cu ușurință și își adapta stilul de comunicare și comportamentul. Rar se enerva și în toate situațiile la care am asistat încerca să îi motiveze pe ceilalți și să găsească o soluție. Știa să motiveze, știa să te valorizeze și să te recompenseze cu o vorba bună, cu o încurajare sau cu un adevărat „Well done!” Toby nu mi-a fost șef doar cu numele, așa cum sunt mulți alții. Toby era un adevărat lider care, dacă ar fi avut mai mult timp la dispoziție în zilele lui supra-aglomerate și printre nenumăratele lui călătorii corporate, l-ar fi investit în special în motivarea și dezvoltarea celor din echipa lui.

Toby era hands-on, dar și strategic. Jongla cu timpul și uneori făcea curse contra-minut. Îi plăcea viteza, controlul dar și libertatea.  Doar că timpul i-a jucat feste, chiar atunci când era departe de viteza pe care el era atât de obișnuit să o controleze …  A rămas fără timp tocmai când avea viteza mică…  Un accident stupid de motocicletă. Nu avea nici măcar 50 km/oră.  O coliziune, pe 9 mai 2015, într-o zi însorită, pe o stradă bruxeleză, mărginită de copaci cu frunze mari și verzi. Inima i-a cedat, deși pe el l-ai fi crezut de neoprit. Rest în peace, Toby.

Toby-World Champion_Taekwondo-do
Toby obținuse aurul în Campionatul Mondial de Taekwondo din Jamaica din 2014

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.