Nu spăla farfuriile murdare ale altora

Acum mulți ani, un prieten m-a invitat pe mine și pe o altă prietenă de-a mea să mâncăm împreună. Ne înțelegeam bine noi trei și ne vedeam regulat. Prietenul meu, să-i spunem Fredric, locuia împreună cu alți doi băieți într-un apartament închiriat. Și eu la rândul meu împărțeam apartamentul și chiria cu alte două persoane, așa cum mulți tineri preferă să facă în timpul studenției sau chiar și în primii ani de carieră. E mai ieftin, e mai comod și uneori e și mai amuzant.

Și iată că într-o zi de sâmbătă friguroasă cu vânt și soare ascuns printre nori, așa cum se întâmpla de obicei pe meleagurile belgiene, am sunat eu și prietena mea la interfonul clădirii în care Fredric locuia. Vocea lui s-a auzit voioasă, ușa s-a deschis și am urcat câteva rânduri de scări de lemn care duceau către apartamentul în care locuia. Am intrat și am fost invitate să ne simțim ca acasă. Eu una, m-am uitat la stânga, apoi la dreapta și gura mi s-a încovoiat într-o grimasă. “Nici vorbă să mă pot simți ca acasă aici!”, mi-am zis în gândul meu. Era un apartament de băieți și era prima dată când întram într-un astfel de spațiu. Iar băieții, mai ales cei care nu sunt încă la casa lor sau care nu fost “școliți” în ale curățeniei, nu pun prea mare preț la ceea ce e în jurul lor. Da, de acord, apartamentul era vechi și proprietarul ar fi putut să își fi dat silința ceva mai mult, gen să dea un strat de var în plus, să repare pe ici și pe colo. Dar dacă mergea și așa, la ce-i bun deranjul? Mobilele erau vechi și uzate, dar nu era asta ceea ce mă făcea să nu mă simt “ca acasă”. Doar locuisem și eu ani de-a rândul într-un apartament cu mobile cel mai probabil culese de proprietar de pe la colțul străzii ca să evite costurile suplimentare. În Bruxelles, unii oamenii își scot mobilele vechi în stradă în cazul în care vreun doritor le-ar vrea gratis.

Ceea ce mă făcea să mă simt oripilată era deranjul, pânzele de păianjen vizibile și mirosul greu de mucegai și de neaerisit, toate ingrediente care nu priesc unei firi sensibile ca mine. Dar am încercat să trec cu vederea, na, doar eram invitată iar scopul vizitei nu era să fac recenzii de ordine și de curățenie. Am intrat în bucătărie cu gând să mă fac utilă, poate Fredric avea nevoie de ajutor, când ceva m-a izbit vizual în față. Grăsime! Peste tot. Urme întărite de grăsime pe faianța deasupra aragazului, stropi de grăsime țuguiați pe lângă aragaz. Farfurii alunecoase, ceruite cu grăsime de îți alunecau printre degete. Tacâmuri de bucătărie ce de mult nu mai fuseseră spălate și frecate corespunzător. Sticla cu detegent de vase era plină până la jumătate dar mai târziu mi-am dat seama că lichidul din ea era doar apă cu urme de detergent de vase, clar ineficace împotriva grăsimilor ce sărisera din tigaie.

Vai ce mizerie crasă! Eu n-am să mănânc nici în ruptul capului cu vesela asta”, mi-am spus îngrețoșata de la atâta grăsime. Și cât ai spune “graisse” (grăsime în franceză), mi-am suflecat mânecile și m-am apucat să spăl trei farfurii și trei seturi de tacâmuri. Ba îmi venea să iau toate vasele la mâna și să curăț lună bucătăria. Mă și vedeam făcând ravagii printre stolurile de pete și stropi de grăsime. Ar fi fost protestul meu pasiv-agresiv și un exemplu numai bun de urmat.

Câțiva ani mai târziu îl vizitam pe fratele meu în apartamentul în care locuia cu alți băieți, toți studenți. Urma să stau vreo trei zile la el. Venisem pentru o nuntă și am tras la el pentru câteva nopți. El și-a oferit generos camera și s-a dus să doarmă la prietena lui. Eu am rămas cu soțul meu în camera fratelui meu și am devenit amândoi pentru câteva zile colegi de apartament studențesc. Cum credeți că mi-am petrecut o parte din timpul liber? Vizitând muzeele și localurile din centrul vechi? Nici vorbă, ci spalând și frecând. Eram dezgustată de mizeria care luase cu asalt casa, ca o râie de care cu greu scapi. Bucătăria prietenului meu Fredric era o nimica toată pe lânga bucătăria băieților ăstora. Petele și stropii de grăsime creaseră un fel de opera de artă contemporană, căruia cu greu îi dai un înteles. WC-ul și colacul erau atât de slinoase încât îți congestiona orice motivație de activitate destinată toaletei. Hotarâta să nu las situația așa, am dat fuga la cel mai apropiat supermarket, am cumpărat necesarul de curățat, și ca o soră mai mare responsabilă, protectoare și care-știe-ea-mai-bine, mi-am suflecat mânecile și am început să frec cu frenezie. Am dat iama în grăsime. Am spălat seturi de cești, pahare și farfurii. Am curățat nu numai faianța dar și gresia și prin câteva dulapuri. Am readus la viață confortul psihologic la toaletă și i-am adus oglinzii din baie claritatea imaginii. Chiuvetele și cada au căpătat sclipiri de recunoștință. Și probabil aș fi dat iama și în geamurile prăfuite, dacă aș mai fi stat mai mult timp în apartament și dacă nu aș fi avut și câteva obligații sociale de îndeplinit. Doar venisem pentru o nuntă dar și să petrec ceva timp cu al meu frate. Eram revoltată din cale afară. “Cum puteau ei să locuiască în cocina aia?”, pentru că mie așa mi se părea, o cocină.

Privind în urmă, îmi dau seama că putea să fie și mai rău, era într-adevăr mizerie și dezordine, dar apartamentul era departe de a fi o cocină în care “locuiau porci„. Era un apartament locuit de niște studenți inteligenți, sociabili, animați de energia și interesele tinereții, și care nu fuseseră inițiați și nici motivați în ale curățeniei. Acasă la ei, probabil, o altă femeie era cea care făcea ordine și curățenie și care strângea după ei. Eu, cu atitudinea mea de “soră mai mare” care  trebuia să fie și un exemplu de urmat, și eventual să dea o lecție ălora mai tineri, mă revoltasem împotriva mizeriei, luând măsuri clare. Iar curățând, mi-am sporit în final și mie confortul. Dar nici pe departe nu i-am învățat pe ei, ăia mai tineri, ceva constructiv. Nu i-am învățat nici importanța curățeniei și nici nu i-am motivat să își schimbe comportamentul. Din contra, ei și-au reconsolidat convingerile conform cărora “curățenia și ordinea se face din an în Paște și eventual de altcineva”. Nici vorbă de “curățenia se menține”, hai să ne organizăm pentru curățenie sau hai să colaborăm și facem niște reguli de curățenie pentru casă.

Poate cel mai bun lucruri pe care l-aș fi putut face era să îmi spăl doar vasele și tacâmurile pe care eu le foloseam, făcând astfel strictul necesar pentru confortul meu. Și aș fi putut conștientiza și accepta că nu era obligația mea să le curăț casa în profunzime. Nimeni nu mă desemnase “Madame Proper”, cu rol de a înfăptui miracolul curățeniei pe gratis și pe timpul meu.

Poate că ar fi fost bine și să îmi exprim dezacordul față de mizerie și să le sugerez câteva schimbări. Cel puțin așa nu ar mai fi mocnit focul revoltei în mine. Dar mai mult ca sigur, sugestiile mele ar fi intrat pe o ureche și ar fi ieșit pe altă,  (dacă ar fi intrat într-un fel), revoltându-mă poate și mai mult.

Sau poate aș fi putut să le cer ajutorul când îi intersectam. Pe de altă parte eram acolo doar pentru două sau trei zile, deci mari schimbări de comportamente nu puteam face. Și în final, de ce ar mai fi contat atâta dacă își revizuiau sau nu atitudinea față de curățenie? Mai ușor ar fi fost să fi acceptat situația și să îmi fi spălat doar blidelele mele murdare. Concluzia mea: Nu spăla farfuriile murdare ale altora. S-ar putea ca efortul tău să treacă neobservat, să acumulezi frustrare, iar ceilalți să nu învețe nimic. 

În sfârșit, voi ce ați fi făcut?

 

 

2 răspunsuri la „Nu spăla farfuriile murdare ale altora”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.