Pârâul curge ușurel, susurând povești de viață. Toate vin, toate se scurg, lin, în dâmburi, pe o colorată ață.
Muntele îi e alături, stă semeț cu fruntea-n cer. Brazii falnici îi sunt martori, bine-înfipți în pământ și ceva severi. Pârâului nu-i pasă, se rostogolește la vale. Muntele îl privește împăciuitor, pe el, cel boem, liber, coborând agale.
Bâzele zumzăitoare, plutesc în aer într-o doară, păsările răzlețe ciripesc de zor, iar el – vântul, ce să facă, adie prelung și răcoritor.
Bună munte, bună brazi, vă mulțumesc că m-ați primit azi!
Gabriela D. Spencer 