Te port în amintire, dragă doamnă educatoare…

În două săptămâni am schimbat soarele blând, nisipul moale, palmierii poznași și albastrul intens al oceanului Atlantic ce împrejmuiește insula Lanzarote, cu o ploaie rece și un cer gri, zile umede și sumbre ce m-au întâmpinat la revenirea în Belgia și în cele din urmă vestea șocantă a pierderii mătușii mele, chiar atunci când vremea belgiană părea să se îndrepte.

Când am aflat de deces, era o zi superbă de toamnă, caldă și însorită, ce te ducea cu gândul la veselie, energie și viață, și nicidecum către lacrimi, pierdere și moarte. Inițial am crezut că era vorba de o neînțelegere, că persoana despre care se anunța în mesajul cu conținut sumbru nu era ea, mătușa mea. Dar apoi mi s-a confirmat. Era vorba despre ea. Am fost șocată și inițial nu am putut crede. De altfel, nici acum creierul meu nu procesează complet cele întâmplate. Credeam că se simțea mai bine, credeam că doborâse virusul ăsta ce ne-a întors viețile pe dos. Scăpase de el, însă bătălia lăsase urme prea severe.

Mătușa mea, Dorina, mi-a fost nu doar mătușa căreia îi plăceau oamenii, pictura și călătoriile și care avea mereu un zâmbet enorm pe buze, o voce binevoitoare și o poftă de viață. Mătușa mea mi-a fost și educatoare și m-a îndrumat așa cum a îndrumat sute, dacă nu mii de alți copii. De altfel ea a fost cea care mi-a insuflat dorința ca într-o zi să devin și eu educatoare, exact ca și ea.

Photo by Yan Krukov on Pexels.com

Îmi plăceau copiii, îmi plăcea să predau și să îi învăț diverse pe cei mai mici decât mine. Îmi plăcea să le zic povești și să le dau atenție. Iar dacă bunicul patern nu mi-ar fi cerut mai târziu să fiu mai mult decât o educatoare și să ajung mai sus, deoarece pentru el a fi educatoare nu era de ajuns, probabil aș fi ales să lucrez cu copiii și mi-ar fi zburdat inima de bucurie în fiecare zi. Sau poate mi-aș fi dezvoltat mai mult laturile artistice, în loc să aleg să studiez informatica la liceu.

Bunicul meu se înșela în privința mea și nu a știut să vadă potențialul și talentele adevărate din mine. Probabil își dorea pentru mine ceea ce el nu putuse avea pentru sine. În schimb, mătușa mea a văzut o parte dintre talentele mele, chiar de când eram la o vârstă foarte fragedă. La grădiniță, a observat că îmi plăcea să fiu pe scenă. Adoram să recit poezii, să joc roluri la serbare, de altfel știam pe de rost rolurile tuturor colegilor de grădiniță. Îmi mai plăcea și să cânt, chiar dacă vocea mea poate nu era pe atât de plăcută auzului precum eu credeam că este.

La una dintre serbari, mătușa mea – educatoarea m-a distribuit în rolul vulpii celei viclene care fura mâncarea de la petrecerea de aniversare a ursului, după ce adormise cu o licoare fermecată pe toti invitatii. Înainte să aflu rolul în care fusesem distribuită, eu mi-am dorit rolul zânei cea bune pentru că voiam să fiu bună și iubită. În schimb, mătușa mea m-a distribuit în rolul viclenei și relei vulpi, care pe deasupra urma să fie descoperită și pedepsită pentru faptele sale. Dar ea nu se înșelase. Eram capabilă să joc un personaj negativ, pe care l-am jucat cu toată seriozitatea, implicarea și dedicarea pe care o puteam avea eu la vârsta grădiniței. Acolo sus pe scenă, nu m-a mai preocupat că aveam un rol negativ în sceneta de la serbare, din contră, am jucat rolul cu toata fervoarea pe care o putea avea un copil de grădiniță. Iar dacă m-a preocupat ceva în timp ce îmi jucam rolul pe scenă în văzul tuturor, aceasta a fost că gluga costumului meu ce imita un cap de vulpe îmi tot cădea de pe cap și îmi stirbea din autenticitatea de vulpe.

Dar mătușa mea sau Doamna cum îi spuneam la grădiniță, nu se preocupa de gluga ce îmi tot pica de pe cap, ci ne sprijinea pe fiecare în parte. Sufla replicile copiilor care își uitau rolurile sau care amuțeau de emoție, văzându-se pe scenă priviți de atâtea perechi de ochi. Mătușa mea educatoare cânta alături de noi, ne ghida ritmul și avea grijă de toate detaliile pentru ca serbarea de sfârșit de trimestru să fie un succes. Am să îmi amintesc mereu de acea sebare în care eu am jucat rolul vulpii viclene, deși nu aveam nimic viclean în mine. Mătușa mea educatoare mi-a arătat că pot fi și actriță.

De lucrat cu copiii nu am ajuns să lucrez până la urmă, în schimb de aproape doi ani, am tot lucrat cu copiii – interiori și am explorat spiritul copilăriei prin practica râsului voluntar. Și culmea, curând urmează să reiau facilitarea ședințelor de laughter yoga, ceea ce presupune să stimulez râsul participanților, dar și să scot din mine cel mai bun râs incitant. Și deși știu că suntem capabili să râdem chiar și când suntem triști, recunosc că momentan mă simt debusolată. Pentru că deși pot râde, de altfel chiar și azi am chicotit și râs o bucată, acum zâmbetul și râsetul mi se îmbină foarte ușor cu plânsetul.

Dar dacă mă uit la fotografiile recente ale mătușii mele, o văd deseori zâmbind sau râzând. La fel, și în fotografiile mai vechi, pre vremea când eram doar un țânc de fată, ea zâmbea, degajând atâta iubire și bunăvoință, în timp ce mă ținea în brațe. De altfel, de fiecare dată zâmbea încântată când o întâlneam în orașul natal, în timp ce era la plimbare sau ședea la taclale cu vreo prietenă în parc. Așa că în amintirea ta, dragă mătușă și dragă doamnă educatoare, voi continua să mă impregnez de aerul copilăriei, să zburd cât mai des precum un copil ce descoperă lumea și să împărtășesc zâmbete și râsete, așa cum o făceai și tu. Și mă voi juca cu creioanele colorate și cu pensulele pline de culoare, voi cânta, chiar dacă nu știu eu prea bine să cânt, voi dansa, și pe alocuri, voi mai vărsa și lacrimi, de fiecare dată când își vor cere drepturile în amintirea ta. Căci e normal să plângem când simțim nevoia să plângem. Și e normal să ne recunoaștem, să ne acceptăm și să ne exprimăm emoțiile, oricare ar fi ele.

E injust ceea ce s-a întâmplat și nu are absolut nici o logică. Dar s-a întâmplat. Încă nu văd sensul acestei treceri atât de bruște, e încă prea devreme…

Te port în amintire, dragă mătușă și dragă doamnă educatoare.

Author: Gabriela D. Spencer

I support you to Balance your overall Well-being, be it physical, emotional, relational or social through Life Coaching and Laughter Yoga. My aim is to ‘support you to help yourself’ as you are the only expert of your life. My interests include positive psychology, body-mind balancing techniques, stress management, well-being and connecting with one’s inner child. I am a Multi-potential and an ISFP (according to the latest tests, but who knows). I write and express myself whenever my mind is bursting with thoughts and emotions. Read me mostly in Romanian and sometimes in English.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.