O căutare de echilibru. Un spațiu de expresie.
“Ozzie, tu stai acasă!”, așa îi spun cățelului meu când mă pregătesc să ies pe ușă fără el. Acum câțiva ani, când încă era pui, ar fi început să scâncească precum un copil speriat că va fi abandonat. Ar fi lătrat timp de 10 minute și ar fi schelălăit în agonie canină bună de înmuiat …
Și s-au dus. Au lăsat ușa larg deschisă în urma lor și un vid imens în căsuța lor. Ar fi fost loc de un “ La revedere” sau măcar un "Adio", dar nici urmă de așa ceva. În schimb în jur domnea tăcerea. Și-au lăsat adăpostul, mâncarea, apa și jucăriile și s-au dus, întinzandu-și aripile …
Continuă lectura "Și duși au fost ei doi în zbor, lăsând confortul în urmă pentru gustul libertății"
Mă îndreptam cu pași mari și grăbiți către stația de autobuz. “Hai, Gaby, hai! Mai repede, întinde pasul! Poate nu pierzi autobuzul!” vocea din cap mă îndemna în timp ce urcăm micul deal care ducea către stația de autobuz. De câte ori am văzut autobuzul trecând și făcându-mi în ciuda în timp ce eu mă …
Continuă lectura "În dimineață aceea, faţa i se lumină și îmi zâmbi"
