Acum câtva timp, am avut-o pe cățelușa Luna la noi în gazdă. A fost ditamai aventura, atât pentru ea cât și pentru noi, doi adulți și un cățel. Îl las pe Ozzie, al nostru cățel alb și blănos să vă povestească ce l-a indignat.
“Știam eu că o să se întâmple ceva. Am simțit după miros. Prea erau ei agitați. Mașina s-a oprit. O doamnă a coborât. Apoi cealaltă portieră s-a deschis și a aparut ea – LUNA. M-am entuziasmat teribil. Și ea la fel. Dar imediat m-am simțit ciudat. Mai degrabă amenințat. Dar după un mirosit intens și o scurtă plimbare, m-am liniștit. Luna mirosea bine. Mai târziu însă, din nou m-am zburlit. Ba am și lătrat. Păi cum să nu, dacă mi-a intrat de-a valma în casă, și nu frumos așa cum m-au învățat pe mine? Adică sa aștepți la intrare să ți se șteargă lăbuțele. Nu. Ea a dat buzna. Și a început să miroasă tot. Dar TOT. În toată casa mea. Până și patul meu! Am protestat cât am putut. Dar nici chip să mă fac înțeles. Și atunci am înțeles. Dacă voiam să fiu în continuare iubit, trebuia să tac. Și să merg la loc. Dar nu puteam accepta: ea în centrul atenției, iar eu tăcut, la loc? Ți-ai găsit! Am protestat toată seara, mârâind-o de fiecare dată când se înfingea în sufletul meu. Ba mă mai lovea și cu laba în cap. Ea zicea că făcea “Paw Shake”, așa cum o învățaseră stăpânii ei să își exprime iubirea. Dar nu în capul meu, vă rog! Mrrrr!
Mai târziu m-am liniștit. Stăpâna m-a mângâiat, că prea eram agitat. Dar apoi iar m-am enervat când Luna s-a înfipt în mâncarea mea, chiar când mă pregăteam să înghit. Am ripostat cu un mârâit furios. Stăpănii au venit și au luat-o din bucătarie, măcar atât. Supărat, mi-am cerut porția mea de atenție și nu mi-am terminat mâncarea. Așteptam să fiu rugat pe ton afectuos să îmi termin porția. Ce greșeală! Până să mă întorc la bolul meu, cățelușa Luna deja îmi mâncase bunătate de cină. Nici nu am apucat să mârâi, așa m-a luat prin surprindere. Măcar au certat-o. Prea puțin, după părerea mea. Eu când fac nâzbătii, mi-o iau bine de tot. Ditamai cearta! Grămezi de “Bad Boy!” se scurg pe mine. Și ea primește doar un timid “Luna, nu!” Păi ce-i asta? Discriminare!
Supărat, mă retrag după perdele. E locul meu preferat când vreau să fiu eu cu mine însumi. E locul meu de auto-izolare. E dormitorul meu extra. Și când credeam eu că în sfârșit am și eu o clipă de liniște, când pot și eu respira în voie, hop a venit Luna să mă înghiontească. Vrea să ne jucăm. Doar că eu n-am chef. Mai ales după ce m-a tot lovit cu laba-n cap și mi-a mâncat mâncarea. Plus că se mișcă mult prea repede pentru mine. Și e de trei ori mai mare decât mine. Ooof, vreau să mă lase-n pace între perdelele mele! Mmrrrrr!”
A doua zi. “Luna iar a scăpat ieftin și nepedepsită. Păi eu dacă fac pipi-n casă, sunt ditamai “Bad Boy!”. Iar ea, care e ditamai comparativ cu mine, le face ditamai pe amândouă: deci “ditamai nr 1” și “ditamai nr 2”. Parfumează casa cu mirosuri nedemne de un așa culcuș frumos și tot ce primeste în schimb este un oftat. “Oooof, Luna…”. Hhhhmmmm. Cred că știu ce se întamplă aici. Vor să mă înlocuiască. Nu mă mai iubesc. Poate am făcut ceva rău de s-a supărat stăpâna pe mine. Mi-a luat și jucăriile. O să mă înlocuiască sigur. Și apoi or să mă abandoneze la adăpstul de căței. Și voi fi singur și trist. Și nu o să mai am patul meu. Și nici osul de cauciuc. Și nici porcușorul roz sau mingea albastră. Vaaaai de capul meu! Vaaaai de zilele mele! Ce mă fac? Oooof, Luuuunaaaaa! …” (Notă auditivă: scâncit de cățel supărat)
Dar stai! Nu e totul pierdut! Am o idee! Cum de nu m-am gândit eu înainte? O să devin cel mai cuminte cățel! O să mă port cel mai frumos! O să fiu liniștit! Cățelul exemplar, ca un frate mai mare care știe mai bine. Nu o să mai latru de loc la cățeii de afară care îndrăznesc să se plimbe în fața balconului meu. Îmi rezerv totuși dreptul să o mărăi pe Luna cănd intră prea mult în perdelele mele și când mă lovește cu laba-n cap.”
A treia zi. “Azi m-a îmbrățișat mai mult stăpâna. Ba am mers la plimbare, doar eu cu ea. Luna pare să fie mai calmă acuma. Nu mă mai înghiontește atâta. Hai că e ok Luna asta. Doar că-mi vânează mâncarea. Așa că o mârâi. Stăpâna pare exasperată. Încearcă să-și păstreze calmul, deși Luna a făcut de șapte ori “ditamai nevoia nr. 2″. Și cam moale. O văd preocupată. Și cu cât Luna își face mai multe nevoi în casă și e mai agitată, cu atât primește mai multă atenție. Nu e corect. Păi, și eu? Sunt atât de cuminte și bun și nu primesc așa tratament. I-auzi! Îi cântă!!? Ia uite, îi face masaj pe burta?!! Hello, dar cu masajul meu cum rămâne?”
Ultima zi. “Eeeeeeehhh. Azi e mai calm în casă. Luna pare să mă înțeleagă mai bine. Stăpâna i-a dat una dintre jucăriile mele. Dar, hai, treacă de la mine. Să se bucure de ea, numai să stea liniștită.
Aaaahm ce bine e! Stau lungit în patul meu și Luna în al ei. Ascultăm muzică relaxantă. E plăcut. Sunt ZEN! Miroase frumos în casă, e ulei esențial de lavandă. Mă retrag la somn. Aaaah, ce bine!”
Seara. “În sfârșit! A plecat! Stăpânii mă iubesc din nou! Doar pe mine. A meritat să fiu cel mai ascultător cățel din casă. Yuhhuuu! Ham, ham, ham! Patul meu e doar pentru mine! Perdelele sunt doar pentru mine! E calm și bine. Și totuși, parcă prea e bine. Parcă lipsește ceva. Unde-i Luna?”
Citește povestea și în versiunea Lunei: Luna în Weekend de căței
Te-ar putea interesa și
Gabriela D. Spencer 
3 thoughts