Ozzie în autobuz păzește sârguincios intrarea. Ușile se deschid, ușile se închid, nu-i bai, el așteaptă răbdător.
E copleșit de căldură și nici apă nu mai vrea. Ce ți-e și cu canicula asta, în țara în care obiceiul e să plouă. A luat-o razna vremea asta și pe noi cu ea.
Ușile se deschid, ușile se închid. Ozzie de-abia clipește, cu limba roz de-un cot. Privește țintă și gâfâie ritmic. Nu-i stația asta și nici următoarea.
Ușile se deschid, ușile se închid. Un om îi zâmbește. El nu schițează nimic. Privește țintă ieșirea. Nimic interesant la orizont.
Ușile se deschid, ușile se închid. O adiere venită prin geamul deschis și tresare. Un zgomot cunoscut, un miros familiar, urechi ciulite și acum e în picioare. Știe că am ajuns. “Hai, Ozzie!”, îl îndemn eu spre ieșirea ce promitea aerul răcoros de noapte. Ușile se deschid. Ușile se închid, lăsând autobuzul în urma noastră.
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
Citește și:
- Crăciunul ăsta sper că nu vei oferi în dar un cățel, iar dacă da, zi-mi că ai reflectat bine
- În dimineață aceea, faţa i se lumină și îmi zâmbi
- Cum mi-am salvat Craciunul cu ceva soare, nisip rece si o portie de fish and chips (Si un catel alb si oameni iubitori)
- Ozzie si Karamel petrec weekendul impreuna
- Povestea unui catelus alb, blanos si indignat
Gabriela D. Spencer 
One thought