Soțul descoperă slow-cooker-ul și de ce la un moment dat ne putem abate de la reguli, rețete și proceduri

Mi-a tot vorbit soțul despre cât de fain ar fi să ne luăm un slow-cooker sau o mijoteuse (în franceză) sau un aparat de gătit încet, la foc mic. Prietenii lui din Anglia folosesc cu succes acest aparat de bucătărie care îți gătește fără că tu să petreci cu orele în bucătărie sau să stai cu ochii pe cratiță și pe ceas.

Principiul pare simplu. Pregătești carnea și legumele, adaugi apă, sare și mirodenii diverse, apă cu fond de supă și eventual un pic de concentrat de roșîi (în funcție de rețetă), pui totul în oala aparatului și lași să gătească încetișor, timp de cel puțin opt ore. Ideea e să pui totul la gătit dimineața, dai drumul la slow-cooker și seara când vii acasă, te așteaptă o masă caldă, încălzită deja. Tu doar trebuie să o pui în farfurie și să te pui pe mâncat.

Așa că am purces în magazin și ne-am luat un slow-cooker. Am acceptat noul aparat de gătit în spațiul redus al bucătăriei cu o condiție. Soțul meu va fi “the Master Chef de Slow-Cooker” al casei și el va fi responsabil cu gătitul la această nouă tehnologie. Mie îmi place să gătesc rapid și pe loc, în funcție de ceea ce e în frigider și de cât de creativă mă simt. Soțului îi plac regulile clare și precise, deci rețetele sunt numai bune de urmat pentru el. În plus îi place să facă cumpărături strict legate de rețeta pe care o va găti.

Primul fel de mâncare gătit de Master Chef de Slow-Cooker mirosea foarte bine. Tocmai ne întorsesem după o plimbare  lungă în parc și eram hămesiți de foame. Mâncarea caldă ce  ne aștepta aburind în slow-cooker era exact ceea ce aveam nevoie. Dimineață, soțul a respectat rețeta întocmai, la gram, ingrediente și timpul de gătit (cam opt ore sau mai mult). Doar că nu avea prea mult gust. L-am felicitat pentru inițiativa și apoi mi-am suplimentat porția cu sare și piper. Am mâncat tot iar la final, l-am felicitat din nou pentru inițiativa, pregătire și planificare și apoi i-am sugerat ca pe viitor să fie mai generos cu condimentele. Rețeta e aici.

Azi a fost ziua lui de gătit. Ieri seară și-a pregătit ingredientele iar dimineață le-a pus la slow-cooker. Seara când s-a întors, mâncarea marocană “tajine de miel si legume” era gata. A făcut rapid un couscous pe lângă, a adăugat niște frunze de coriandru proaspăt și apoi am pus masa. Ne-am lins degetele și ne-am mai pus o porție. Insă tot a trebuit să recurgem la un pic mai multă sare și piper. Caisele confisate din rețetă ar fi putut fi înlocuite cu prune uscate, iar condimentele puteau fi în cantitate triplă, că să le simțim mai bine pe limbă.  

Însă Master Chef-ul de Slow-Cooker al casei e în proces de învățare și are nevoie să se ghideze după rețete. În plus, el adoră să respecte măsurători, reguli și procese. Așa e felul lui. Eu sunt mai cu capul în nori, cu idei care vin și pleacă, mai în afara regulilor, mai cu măsurători din ochi și nu pe cântar.

Pentru un începător, rețetele, regulile și procesele prestabilite sunt nemaipomenite pentru că îl ajută să învețe pas cu pas, reducând stressul necunoscutului și ajutându-l să facă față schimbărilor mai bine, fără a-și asuma prea multe riscuri de eșec. Când înveți ai nevoie să te simți în siguranță și să fi încurajat în permanentă, altfel te demotivezi și poți stagna sau abandona.

Iar dacă la început respectarea rețetelor, regulilor și a proceselor sunt o formă de supraviețuire și de avansare, pe termen lung acestea ne mototolesc creativitatea, experimentarea și inovația.

Când urmezi  în permanentă aceleași drumuri bătătorite pentru că așa trebuie, pentru că așa sunt regulile și pentru că așa am făcut până acum, încet-încet ajungi să te încui într-o cutie în care te simți confortabil. Știi la ce să te aștepți, știi cum să acționezi și știi ce vei obține.

În plus, rezultatele pe care le aștepți trebuie să fie conform unor standarde bine determinate. Iar dacă ți-ai asuma riscul experimentării, ai obține prea multe deviații de la standardul așteptat și ți-ar induce o stare de angoasă. Drept pentru care, preferi să urmezi aceiași pași ca să fi sigur de rezultat.

Totuși, hai să ne amintim că toate aceste reguli, procese și proceduri au fost foarte bune la început pentru că ne-au ajutat să învățăm și să avansăm într-un anumit domeniu. Dar la un moment dat ajung să nu ne mai dea voie să imaginăm lucruri noi, să venim cu alte idei, să visam și să realizăm altceva, diferit de normă impusă inițial.

Așa că te invit ca din când în când să deviezi de la rețetă și să vezi unde te duce. Poate așa ajungi să inventezi ceva nou sau să descoperi altceva. Așa progresăm. Așa inovam. Și așa creștem. Și facem lumea mai bună.

Later edit: Până să public acest post, am gătit și eu la slow-cooker. Nu am urmat nicio rețeta și a ieșit bun. Iar între timp soțul se simte mai în largul lui cu noua tehnologie de bucătărie, nu respectă întru totul rețetele și adaugă câte un surplus de condimente. 

Ți-a plăcut acest articol? Recompensează-l atunci cu un “Like” și un “Share” și poate și alții s-ar bucura să-l citească. 

Îți recomand să citești și: Cum îmi manifest în fiecare zi iubirea pentru Mama … Natură