«Triana, Triana, qué bonita esta Triana! Qué bonita esta Triana, cuando le pone al puente la banderita gitana!»
Sunt versuri dintr-o melodie de tangos flamencos (stil de flamenco cu ritm în patru timpi) ce cântă frumusețea Trianei. Inițial, când le-am auzit la primul meu workshop de flamenco pentru începători, am crezut că era vorba de o femeie andaluză. Mi-o imaginam pe Triana ca pe o femeie mândră, cu părul lung, negru și lucios, cu trandafiri roșii prinși în păr, neapărat purtând o rochie lungă de un roșu – sângeriu, un șal din dantelă neagră pe umeri și zeci de brățări zăngănitoare la încheietura mâinii stângi. O vedeam pășind agale pe străzile sufocante ale verii din Sevilia, înarmată cu un evantai negru, decorat cu trandafiri pictați de mână. Numai că Triana din imaginația mea s-a dovedit a fi un cartier al Seviliei, renumit pentru comunitatea de artiști gitanos flamencos, ceramică și faianță sau festivaluri de stradă numite și féria.
Ca să ajungi în cartierul Triana, unde localnicii se definesc ca « trianeros » și nu « sevillanos », întâi trebuie să străbați podul Isabel II ce se așterne deasupra râului Guadalquivir. Pentru mine, traseul de pe renumitul pod, numit și Puente de Triana, ce unește Sevilia de barrio Triana, pe care îl auzisem adeseori cântat pe ritmuri de tangos flamencos, a fost ca o călătorie inițiatică sau mai degrabă ca un vis ce a devenit realitate.
Auzisem de Triana de nenumărate ori în melodiile pe care învățam și practicam pași de flamenco. Auzisem de evantaie și trandafiri bogați în păr în timpul festivalurilor, auzisem de chitariști ale căror acorduri răsunau pe străzile pietruite și prăfuite, auzisem de mândrii și severii artiști gitanos, pentru care flamenco nu era doar o artă, ci identitatea lor și un mod de viață. Dar eu auzisem toate astea în timpul cursurilor de flamenco pe care le urmam într-o țară umedă, rece, ploioasă, la o școală de dans unde se vorbea în flamandă. Cam greu să te transpui în atmosfera gitana din Triana. Iar în timp ce străbăteam pentru prima dată Puente de Triana și întrevedeam primele străduțe ale cartierului atât de cântat, inima mea a galopat de bucurie. Lacrimi de fericire mi-au invadat ochii și un sentiment de recunoștință profundă m-a pătruns. Visul devenea realitate. Eram în Triana, care nu era doar parte dintr-un cântec, ci realitate, iar realitatea aceea era și a mea.
Coborâtă de pe pod, am remarcat minuscula capelă colorată, Capilla del Carmen, ce a fost proiectată de același arhitect ce a a proiectat celebra Plaza de España, iar după capelă am zărit intrarea în Mercado de Triana, cea mai frumoasă piața alimentară a Seviliei, construită pe rămășițele castelului San Jorge, ce în răstimpurile triste ale Spaniei a fost sediul inchiziției. Piața este o desfătare nu doar pentru papilele gustative, dar și pentru ochi, ceea ce mi se pare un mod inteligent de a recicla trecutul lugubru. Standuri frumos decorate și iluminate te îmbie la experiențe culinare pure. Aici e Jamonería pentru jambonul spaniol, pe colț e Quesería unde te așteaptă o bogată varietate de brânzeturi maturate, mai încolo e Ostrería și Pescadería dacă preferi frunctele de mare și peștele, acolo e Frutería cu fructe pentru toate gusturile. De la jambon local, bânzeturi maturate, pește și fructe de mare, nuci și semințe și varietăți de măsline la legume și fructe exotice, flori, pantofi, cadouri și inclusiv o școală de gătit, Mercado de Triana e un loc ce îmbină utilul cu plăcutul, o oază de răcoare și resursare pentru orice turist moleșit de soarele andaluz. Iar dacă vei privi cu atenție, printre magazinașele viu colorate, cu numele înscrise pe faianță, vei descoperi una dintre cele mai mici săli unde au loc reprezentații flamenco și unde Carmen Iniesta, una dintre profesoarele mele de flamenco din Sevilia dansa frecvent înainte de pandemie: Teatrul CasaLa.
Continuarea pe Catchy
P.S. Dacă ți-a plăcut acest articol, probabil le-ar plăcea și prietenilor tăi. Prin urmare, vorba englezului – “Feel free to share”.
Citește și:
Gabriela D. Spencer 