Din regretele unei vacanțe la plajă, mai ales acum în vreme de carantină

Imaginează-ți că ești pe o plajă cu nisip auriu și făinos, exact ca în reclamele agențiilor de voiaj. Soarele e blând pe cerul nici prea albastru, nici prea înnorat, iar tu te lăfăi pe un șezlong confortabil în timp ce ochii se desfată cu imaginea de “du-te – vino” a valurilor oceanului albastru de călimară ce se revarsă peste malul calm. În spatele tău, pe o colină, veghează solitar barul plajei, ce are grijă să nu te deranjeze cu muzica pusă înadins în surdină. Dacă ți-e poftă de un smoothie de fructe, trebuie doar să urci câteva trepte, să te așezi pe scaunul la terasa ce te răsfață cu panorma plajei și să dai comanda: « One smoothie, please! », iar dacă nu vorbești nici engleza și nici spaniola, spui «smoothie » și indici poza din meniu. 

Lanzarote, Plaja Dorada
One smoothie, please!

Hotelul e la doar la maxim zece minute de mers pe jos în flip-flops ce se mișcă leneși ca după un masaj de relaxare prelungit. Restaurantele ce te îmbie cu fructe de mare sunt doar la o aruncătură de băț. Plaja e liniștită. Turiștii sunt politicoși, că doar sunt în majoritate pensionari englezi care spun mereu «sorry », chiar și când nu au greșit cu nimic. 

Lanzarote, Plaja Dorada

Dacă ai chef de plimbări agale cu vedere la ocean, o promenadă pietruită și cochetă, borduită de tufișuri mediteraneene cu flori colorate, palmieri, magazine și terase de restaurante te așteaptă. Supermarchetul e aproape, nu duci lipsă nici de apă minerală, fructe, nuci sau alte lucruri pe care tu le consideri esențiale. 

Seara, bufetul restaurantului de la hotel te copleșește cu propunerile bogate de feluri de mâncare și satisface până și dieta dificilă cu intoleranțe alimentare ale  partenerului/partenerei tale de viață. Și deși Bucătarul – Chef al hotelului a exclamat frustrat într-o seară: “Joder, no puedes comer nada!”, conștientizându-i dificultățile alimentare, el/ea nu a făcut foamea. Soare, plajă, mare, mâncare. Ce mai, ai toate ingredientele pentru a te deconecta și a te resursa. Doar de asta ai venit pe o insulă în luna februarie!

Cam așa arăta vacanța noastră de iarnă pe insula Lanzarote unde ne-am dus în căutarea soarelui, o vacanță pentru care am fost și sunt recunoscătoare, o vacanță în care am fost extrem de norocoasă să merg. De atunci parcă a trecut o veșnicie. Cine știe când vom mai putea pleca în vacanță și cine știe când vom mai putea revedea insula vulcanică pe care am ajuns să o îndrăgim?

Privesc în urmă și îmi dau seama că am acumulat câteva regrete, că aș fi putut să mă bucur mai intens și mai profund de acele zile, că m-aș fi putut scălda mai adânc în prezentul de atunci. Și nu mă refer la mai multe activități pe care le-aș fi putut face, nu, pentru că ar fi fost doar o altă goană după acumulare de experiențe, un fel de « am venit, am văzut, am bifat, trec la următorul punct sau obiectiv turistic de pe listă ». Nu, nu e genul meu de vacanță. Și deși am avut cele mai bune intenții, deși știu teoria pe de-a rostul, tot am alunecat în “vechile” obiceiuri din zilele noastre “moderne”, dominate de tehnologie și digital. 

Ce regrete am după vacanța la plajă, mai ales acum în vreme de carantină?

  • Regret că nu am îngropat telefonul undeva pentru a mă deconecta complet și pentru a-i da cu adevărat o pauză creierului meu mereu conectat la ceva. Sau ca să nu fiu atât de radicală, regret că nu mi-am dezactivat datele și roaming-ul, ca să mă încurajeze să las telefonul deoparte. În schimb la cel mai mic semn de plictis sau în pauzele de citit ale cărții pe care o luasem cu mine, întindeam compulsiv mâna către telefonul din coșul din paie pentru plajă, mânată de nevoia absolut neesențială « sa văd ce mai e nou ».  Nu, nu aveam nevoie să văd ce mai era nou. Nu aveam nevoie să urmăresc fluxul de informații ale rețelelor sociale, nu aveam nevoie nici să spun lumii că eram în vacanță și nici să văd ce evenimente aveau loc în lipsa mea. Din fericire, mi-am dat seama de asta în ultimele trei zile de vacanță când am scăzut voit activitatea mea online. 

 

  • Regret că în timp ce eram pe plajă am privit mai mult într-un ecran citind articole, status-posturi și comentarii, în loc să îmi ațintesc ochii mai mult asupra valurilor oceanului Atlantic. Eram în mai multe locuri deodată: întinsă pe șezlongul galben de pe plaja Dorada din Lanzarote, adăpostită de soare sub umbrela albastră, dar și înapoi în Belgia unde era furtună, în România la Focșani-ul natal, prin București într-un tramvai citind despre conversația unor călători, vizitând galerii de artă online, ori pur și simplu pierdută în alocuțiunile minții mele, făcând conexiuni între articolele de psihologie pe care le citisem și ceea ce îmi rezervase experiența de viață… E greu să nu faci nimic, e greu să stai pur și simplu degeaba, mai ales când o viață întreagă ai fost formatat să faci în permanență ceva.
  • Regret că am petrecut inutil o grămadă de timp absorbită în discuții online, în care am investit timp, atenție, competențe și cunoștințe, în încercarea zadarnică de a ajuta pe cineva « să deschidă ochii », să conștientizeze, să înțeleagă, să își revizuiască comportamentele și poate să și salveze o relație de la pierzanie. Căzusem eu-însămi în « sindromul salvatorului », sfârșind frustrată, obosită și enervată pentru că realizasem că îmi pierdusem timpul și energia cu “o moară de vânt încăpățânată” ce nu voia să învețe nimic. Mea culpa, puteam să fi stat liniștită pe plajă, cu ochii la cer și ocean.

 

  • Mai regret că nu mi-am dat seama mai din timp că aș fi avut nevoie de câteva masaje care să îmi relaxeze corpul dar și să îmi revigoreze nivelul de energie. Din fericire, chiar cu două zile înainte să plecăm, am întâlnit-o pe  chinezoiaca ce își spunea Maria, care m-a convins că stăpânea arta masajului terapeutic chinezesc. După ce îmi masase doar 10 minute picioarele, știa deja doar din palpat o bună parte din vulnerabilitățile mele fizice, fără să îi fi zis eu nimic. În seara de după masajul ei, m-am simțit ca nouă, recentrată, volubilă și cu energia curgând armonios. O fi fost Qi-ul care curgea mai lin. 

Da, m-aș fi putut bucura de vacanță fără îndoială « mai bine ». Dar timpul nu îl pot da înapoi. Pot doar să îmi învăț lecțiile atât cât se poate. Mai bine mai târziu decât niciodată, mai bine mai puțin decât deloc.

Lanzarote, Plaja DoradaLanzarote, Plaja Dorada

Citește și:

 

 


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Author: Gabriela D. Spencer

Woman. Soul of an Artist. Writer. Wife. Dancer. Entrepreneur to be. Spirit. Light. Colour. Friend. Daughter. Sister. Thinker. Multi-potential. Multi-options. ISFP (according to the latest tests, but who knows). I write and express myself whenever my mind is bursting with thoughts and doesn’t give me peace. Read me mostly in Romanian and sometimes in English.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.