Frânturi din carantină: Voi pe cine aplaudați?

De mai bine de două luni, în fiecare seară am întâlnire pe balcon la ora 20.00. Ies să aplaud împreună cu vecinii mei de cartier ca să transmitem un mesaj de mulțumire. “Merci” scrie pe la ferestre sau pe cearceafuri albe întinse la balcon. De mai bine de două luni, le mulțumim toți la unison, prin aplauze, vuvuzele, țipete și cântece, prin linguri lovite de fundul tigăilor, tuturor celor care muncesc în spitale, doctori, asistenți, brancardieri, femei și bărbați, mai tineri sau mai în vârstă. Sunt obosiți, dacă nu, chiar extenuați. Aici în Belgia, le mulțumim, pe cât putem. Iar pentru ei, aplauzele noastre contează.

drawing of a heart with the text thank you doctor
Photo by Karolina Grabowska on Pexels.com

Dar eu nu aplaud doar pentru ei. Eu aplaud și pentru colega mea de la cursul de flamandă care lucrează într-un supermarket. Acum o lună era extenuată. Și nici ea nu avea pe atunci materiale de protecție deși se afla în situație de risc. Măcar acum nu mai lucrează ore suplimentare. 

Aplaud și pentru brutăriile care în timpul carantinei totale au continuat să coacă pâine, pentru gunoierii care atunci când nu era țipenie de om pe stradă și-au continuat munca și au avut grijă să ridice sacii de gunoi precum o făceau înainte de carantină. Aplaud și pentru polițiștii care au fost continuu la datorie și pentru umanitatea celor pe care i-am întâlnit. Aplaud și pentru farmaciștii care au ținut farmaciile deschise, pentru veterinarii care au grijă ca patrupezii noștri să își primească vaccinurile, pentru jurnaliștii care erau și mai prinși de munca lor, pentru profesorii care au trebuit să se transforme în timpul cel mai scurt în magicieni ai tehnologiei, pentru psihoterapeuții, psihologii și toți coach-ii care au ales să ofere suport gratuit tuturor celor care aveau nevoie de sprijin în perioada de izolare socială.

IMG_9149

Aplaud și pentru doamna româncă al cărei nume nu-l cunosc, doamnă care împreună cu colegii ei au asigurat continuu curățenia blocului în care locuiesc. Pentru câteva săptămâni nu m-am mai intersectat cu ea dimineața, pentru că nu mai plecam nicăieri. Eu am stat acasă, ea nu. Și chiar dacă nu o vedeam, știam că trecea de două ori pe săptămână pentru că în scara blocului miroasea a curat.

Am aplaudat și aplaud pe toți părinții cu copii mici, super-eroi care riscă burn-out-ul parental în timp ce fac tot posibilul să jongleze cu două job-uri, unul full-time în still “teleworking” și altul 24 de ore din 24 ca părinte. Am aplaudat pentru prietenele mele mame, care luptau cu amețelile datorate lipsei de somn, mame care încet-încet ajungeau la capătul tuturor resurselor. Un concediu parental suplimentar le-ar fi fost de ajutor, și nu doar acum, dar și înafara crizei Coronavirus.

Am aplaudat și pentru copiii-adulți ai părinților-bătrâni care se încăpățânau să respecte măsurile de prevenție, precum niște copii “răzgâiați”. Am aplaudat pentru răbdarea și stăpânirea mamei în fața bunicii mele care izbucnea în plâns sau făcea greva foamei și a pastilelor. Apartamentul de la oraș în care se refugiase pe perioada iernii, devenise prea mic și sufocant în timpul carantinei. Voia să iasă afară, să meargă la ea acasă, să taie crengile copacilor și să lucreze în grădină. Degeaba i se repetau riscurile, ea voia să iasă odată din casă.  

Am aplaudat și aplaud pentru vecina mea care e infirmieră. Am văzut-o de multe ori pe balcon, încercănată și zgribulită sub o pătură, cu o ceașcă de cafea în mână și o țigară între degete, căutând în felul ei calmul.

Am aplaudat și aplaud pentru toate inițiativele de strângere de fonduri, pentru toate acțiunile de solidaritate, pentru ajutorul pentru cumpărături între vecini, pentru cei care fac măști din pânză la domiciliu sau viziere pentru cadrele medicale, pentru cei care dau webinarii gratuite sau oferă o parte din timpul lor pentru a-i ajuta si pe alții. Situațiile de criză, în ciuda dificultăților, ne pot și uni, arătându-ne că putem fi mai buni, mai umani. 

De mai bine de două luni, în fiecare seară am întâlnire pe balcon la ora 20.00. Când au început primele întâlniri pe balcon era încă întuneric și trebuia să îmi pun haina de iarnă pe mine. Între timp s-a încălzit afară, copacii s-au înverzit și la sfârșitul aplauzelor e încă lumină. Am ratat câteva întâlniri, recunosc, dar cățelul meu participă de fiecare dată, așa cum poate. Evident, el doar latră. Și sunt sigură că dacă ar putea, ar aplauda și el.

Voi pe cine ați aplauda?

persons hands with rainbow colors
Photo by cottonbro on Pexels.com

Citește și:


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

2 răspunsuri la „Frânturi din carantină: Voi pe cine aplaudați?”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.