Zoom: Ce-i mult, strică!

De când cu lockdown-ul, toți cei care au fost destul de norocoși să aibă acces la tehnologie (și la asta mă refer computer/ tabletă/smartphone și o conexiune decentă de internet) și-au mutat complet viața socială, academică și profesională pe internet, unde platformele de videoconferință au atins apogeul de utilizare. Cuvântul Zoom a intrat în limbajul curent. Până și mamaia mea de 82 se ani a auzit de câteva ori cuvântul Zoom zumzăindu-i la ureche, deși de văzut m-a văzut mai des prin camera Uațap. 

Zoom a devenit o binecuvântare, dar și un coșmar. Ne-a asigurat o continuitate și un contact social în comoditatea caselor noastre (pentru cine e norocos să aibă un cămin primitor și un acoperiș fără găuri deasupra capului) și ne-a permis nouă ăstora mai norocoși să testăm cursuri de zumba, yoga, flamenco, pictură sau laughter yoga în intimitatea camerelor noastre. Lecțiile s-au făcut pe Zoom, toate sedințele și micile reuniuni la țigara au trecut și ele pe Zoom. Consultațiile cu doctorii sau alti specialiști s-au mutat și ele pe Zoom ori Webex in funcție de tehnologia disponibilă. Am ajuns să fim cu toții în două locuri în același timp, ceea ce nu au reușit niciodată strămoșii noștri: acasă și în spațiul virtual de întâlnire.

Sunt un fan al Zoom pe care îl folosesc frecvent, dar recent, Zoom m-a răpus.

După ce îmi petrecusem ziua precedentă în majoritate pe Zoom (de la 9:30 la aproximativ 17:30, cu pauză la pranz și alte două mici pauze de 10 minute), urmând cursul de coaching care a trecut temporar de la sala de clasă din Bruxelles la platforma Zoom, ei bine m-am trezit incapabilă să urmez cea de-a doua zi de curs online. Eram incapabilă să mă concentrez, incapabilă să înteleg ceva, incapabilă să urmăresc o discuție, incapabilă să îmi gestionez partea afectivă, incapabilă să gândesc, incapabilă să fiu prezentă, să ascult în mod activ, să fiu empatică, să fiu pozitivă. Cu stupoare și frustrare mi-am confruntat limitările corpului meu obosit. Devenisem incapabilă inclusiv să stau pe un scaun să ascult o conversatie, sa privesc într-un ecran și să observ. Iar pe lângă asta mă simteam slăbită, amețită, incomodă în orice poziție m-as fi așezat, capul îmi era străbătut de o durere surdă dar continuă, iar pântecul îmi trimitea din când în când câteva crampe ca să se asigure că primeam mesajul că nu îmi era bine. 

Iar când întrebarea “Cum /Unde te vezi peste un an?” cu tristețe am constatat că eram atât de obosită și din cauza asta, ca efect advers, deprimată, încât nu mai puteam să mă imaginez cum și unde aș fi vrut să fiu într-un an. Lacrimi de ciudă au început apoi să îmi curgă pe obraji, lacrimi pe care le-am lăsat să curgă și pe care nu m-am sinchisit să le ascund. Mă alinăm în schimb cu gândul că poate camera de la laptop nu le va percepe. Oricum pe ecranul celorlalți apăream doar într-un dreptunghi mic, de vorbit oricum nu prea puteam vorbi, deci nu era niciun risc ca boabele apoase de ciudă să fie percepute de colegii mei care reușiseră să se vizualizeze în viitor.

Iar când unul dintre traineri a făcut remarca interogativă dacă nu cumva  “tired” / obosit a devenit mai nou cuvântul care înlocuiește “busy” / ocupat, un val de culpabilitate m-a cuprins. Pentru că eu eram realmente obosită, de fapt excesiv de obosită, surmenată cognitiv de-a dreptul și nu era nimic de fațadă. 

Corpul și în special creierul intrase în grevă și respingea complet perspectiva unei alte zile petrecute între două lumi. Nu mai aveam resurse cognitive. Mi se terminaseră cu o zi înainte de la supradoza de Zoom. Iar oboseala cognitivă cauzată de uzul prelungit de videoconferințe este ceva real.

Cu ochii incapabili să urmărească ecranul, cu urechile care parcă sângerau, nu aveam prea multe perspective. Ori continuam să mă forțez să asist la curs, dar să mă simt torturată, fiind o “prezentă–absentă” în spațiul virtual, ori îmi acceptam limitele și vulnerabilitățile și acționam ca atare, fără să îmi dăunez mie-însămi.

E greu să accepți că atâta poți pe moment, mai ales când discursul societal îți spală creierii cu “Depășește-ți limitele!”

Nu, nu imi place să renunț. Nu, nu îmi place să dau bir cu fugiții. Nu, nu îmi place să anulez pe ultima sută de metri. Nu, nu îmi place să îmi iau înapoi cuvântul dat. Dar uneori am nevoie. 

Ma simțeam descurajată, frustrată de incapacitățile mele, de faptul ca ei puteau să continue, iar eu nu, de faptul că eu nu mai puteam reformula și recadra nimic din situație înspre pozitiv și constructiv. 

Așa că am închis ochii și m-am întrebat: “De ce ai nevoie TU acum în prezent?” 

Iar corpul obosit (creierul inclus) mi-a răspuns:

“Închide naibii odată Zoom ăsta! Ai nevoie de LINIȘTE! Și de Odihnă și de Natură.”

Am închis laptopul.

Am tras un plâns zdravăn de ciudă. Mi-am scris emoțiile pe un caiet. Mi-am anunțat colegii și profesorii că MIE nu îmi pica bine supradoza de Zoom, cel puțin nu în formatul acela. Și din fericire, aveam opțiunea să refac cursul în sala de clasă, de îndată ce aceasta devenea accesibilă.

Și după ce mi-am șters lacrimile, ceva m-a făcut să zâmbesc. Mai multe mesaje de încurajare îmi defilau pe ecranul telefonului pe care mă pregăteam să îl închid.

• “Good luck Gabriela, hope you will feel better soon :)”
• “Oh dear…. I can only express my sympathy to you… I understand you 100%. Take care !!!!!”
• “Wishing you to rest and feel better soon! Take care”
• “Dearest Gabriela 🌸, Take care 🍀and a lot of rest. Hope to see you in real ☀️soon”
• “I can understand the zoom fatigue. Take care !”
• “It takes courage to affirm your needs, I also wish you a good rest”
• “I am sad you are not with us and joyful that you are taking care to meet your need to rest. I can debrief you at any moment you wish to, if that could be of help. Take good rest🤗”

---

Efectele secundare ale uzului prelungit de platforme de videoconferințe sunt reale. Pentru mai multe informații, consultă link-urile următoare:

• The reason Zoom calls drain your energy
• Here’s Why You’re Feeling Zoom Fatigue
• How to combat zoom fatigue

 

---

 

Citește și:

• Frânturi din carantină: Voi pe cine aplaudați?
• Ziua în care am făcut cu toții burtă
• Azi nu îmi iese limonada … și e în regulă
• Fă-ți ordine în casă și poate viața va fi mai ușor de respirat
• Pentru toți insomniacii în vreme de carantină
• Pictez cum simt, pentru că îmi dau voie
• Optimizează-mă! Dar cu măsură!