Atenție, căscați ochii, Mercur e-n retrograd!

Am așteptat vreo 15 minute aseară în sala de așteptare a unei videoconferințe pe Zoom. Sau cel puțin așa mi s-a părut mie. Întâi link-ul de conectare îmi apărea expirat, ca apoi să devină subit bun de folosit, apoi după ce linkul s-a deșteptat, a trebuit să aștept în anticamera virtuală căteva minute luuungi până ce gazda mi-a dat acces și am intrat în sfârșit în spațiul întâlnirii online. Probleme tehnice cu siguranță, asta e, se mai întâmplă, mi-am spus. 

Ajunsă un videoconferință, constat intrigată că și alți participanți aveau probleme tehnice. “Nu vă văd și nici nu vă aud!”, ne spune o doamnă. Noi în schimb o auzeam și o vedeam. Pesemne erau de vină boxele, care aleseseră sigur să intre în grevă. Pentru lipsa imaginii, nu am însă o explicație.

Dar boxele buclucașe ale doamnei nu au fost singurele probleme tehnice. Între timp ecranul meu de laptop cu măr pe spate, cam vechi, ce-i drept, a considerat oportun să îmi afișeze acel mesajul detestat de toții videoconferențierii din carantină: “conexiunea internet e instabilă.” Perfect!, mi-a răsunat în minte o voce a unui personaj ce îmi vorbea pe un ton sarcastic. Și nici nu am început bine webinarul!

Mai în glumă, mai în serios, gazda ne-a informat că  ”Mercur a intrat în retrograd”, ceea ce în limbaj astrologic ar însemna că existau riscuri mari să ne iasă totul pe dos.

“Ei, hai să nu anticipăm răul”, am adăugat eu, jumătate circumspectă și jumătate alertată. ”Să ciocăn repede in lemn, să stea mercurul retrogradat departe de mine. I am safe. All is good into my world. Pe zi ce trece îmi merge din ce în ce mai bine!” a început mintea mea anxioasă să cânte cu mantre și afirmații protectoare. Dar ți-ai găsit, nici 10 minute de la începutul webinarului, tocmai când îmi era lumea mai dragă și eram pornită pe destăinuiri în grup de trei, mi-a înghețat ecranul. Eu eram safe, recunosc. Dar conversația a rămas în aer. Multe opțiuni nu aveam. Ori așteptam în fața ecranului static, ori acționam. Am închis fereastra. M-am deconectat. Am dat restart. Rețeta magică chiar și pentru mercur în retrograd.

Azi dimineață m-am trezit cu fața la cearceaf, deși eram lungită pe spate. Inițial nu am știut ce zi era, așa că am mai zăbovit în pat o bucată, să-i dau răgaz alarmei numărul doi să sune la cinci minute după alarma numărul unu. Dar nu a apucat să răsune glasul răgușit al cantaorului de tangos flamencos, desemnat să reprezinte Alarma de trezit numărul doi, că m-am ridicat brusc. ”Am curs de pictura azi toată ziua și nu mi-am pregătit caserola cu masa de prânz!”, m-a alertat mintea mea preocupată de nevoile speciale ale digestiei mele. În același timp o durere de cap a început să își arate prezența, sâcâindu-mă cu o plăcere bolnăvicioasă, apoi o tensiune neplăcută  a decis să se manifeste în corp. Până să ajung la baie să îmi încep ritualul de diminineață, burta mi s-a umflat ca un butoi de whisky, iar picioarele nu au rămas mai prejos și mi-au trimis semnale ca și cum s-ar fi dilatat și dublat în mărime. Dar eu știam ce se întâmpla. Primisesem informația cu o seară înainte: ”A intrat mercur în retrograd.”

Cu geanta de pictor aspirant făcută și prânzul pregătit, cu termosul de ceai aburind în geantă și cu sticla de inox cu apă și ghimbir mixat cu curcuma, motivată de aspirații de picturi în suflet, am ieșit pe ușă. Aveam casca turcoaz pe cap, protecție obligatorie pentru mersul pe bicicletă, mai ales în așa condiții astrologice.

În parcare, am dat să descui lacătul lanțului anti-furt al bicicletei alb-roz-gri de la praf și cu două coșuri ce arată clar că asta e bicicletă de fată, trăgând prea vârtos, aproape că am răsturnat bicicleta alb-roz-gri de praf pe mine. ”Era cât pe ce!”, mi-am zis ușurată. “Ia-o încet, fetică, biciclează cu atenție. Și ce dacă ești în întarziere! Safety First!”.

Ajunsă la curs, am constatat că proful, artist adevărat, cu studii, nu ca mine, era și el în întârziere. Intersectându-se cu mine la o distanță socială agreabilă, m-a informat grăbit că mașina de făcut cafea se stricase, el avea mare nevoie de o cafea, urma să se ducă rapid să își cumpere una, iar eu, dacă binevoiam, puteam să îmi informez colegii pensionari de curs că el avea să se întoarcă imediat, orice acel “imediat“ ar fi însemnat în percepția de timp al unui artist adevărat. 

În sala de curs cu pictori aspiranți mi-am găsit colegii calmi, tăcuți și oarecum resemnați. Am binevoit să le fac anunțul profesorului întârziat, dar nici nu am terminat bine când un oftat prelung și dezamăgit s-a perindat pe la urechile noastre. Era al lui Philippe care tocmai constatase că își uitase acuarelele acasă. Am vrut să îl consolez, aveam deja explicația: “Mercur e-n retrograd!“. M-am abținut însă. Între timp cineva i-a împrumutat lui Philippe o cutie de acuarele.

La prânz am ieșit triumfantă din clădire ca să mă îndrept spre parc, cu lunch-bag-ul meu izoterm, unde caserola cu salata mea ma aștepta alături de tacâmurile din bambus înfășurate într-un șervețel. Era soare afară și un vântuleț cam obraznic mă tachina ușor. În parc, m-am așezat simandicos nici prea aproape, nici prea departe de fântâna arteziană care susura adormitor. Când să scot caserola cu prânzul meticulos pregătit în zorii zilei, am observat că soarele intrase printre nori, că vântul obraznic s-a înrăutățit, iar eu fără control dârdâiam de mama focului. “La naiba, mi-am uitat cardiganul în sala de clasă.“ La fel și geaca roșie, pe care o înghesuisem bine în geanta cu pensule, caiete, caserole și vopseluri. “Soare, hai ieși odată!”, am ordonat eu încruntată privind la cer. Dar mi-am adus aminte de-n-dată că intrase mercur în retrograd, am zâmbit ca pentru mine și m-am împăcat cu situația. Surpriză, soarele a ieșit la scurt timp.

Cu burta plină si cu caserola goală, m-a îndreptat mai târziu către una din cafenelele de lângă parc. Aveam nevoie de o cafea în care îmi puneam speranța că poate-poate mă va ajuta să mă simt mai bine. Cu masca pusă și cu mâinile dezinfectate, am dat comanda. “Un Café à emporter, s’il vous plaît!“. Am cerut și un ceai tot “ à emporter”, însă direct în  termos-ul pe care-l aveam la mine, care între timp fusese golit de ceai în prima parte a cursului. Când să dau să scot portofelul, am constatat că geanta mea era larg deschisă și portofelul atârna primejdios, mai-mai să cadă pe solul care precis nu era dezinfectat. Am remediat situația, am plătit cafeaua, am plătit și ceaiul din termosul, merci și au revoir și am dat să ies. Un gând preventiv mi-a dat târcoale. “Oare am înfiletat bine capacul termos-ului?“ Paza bună trece primejdia rea, am verificat și spre uimirea mea, am reușit să evit la timp  o piscină cu aromă de rooibos la mine in geantă. 

Câteva minute mai târziu, din nou în parc, așezată pe o bancă și cu ochii fixați pe telefon, am pus mâna pe paharul din carton cu cafea, care mi-a alunecat ca un pește printre degete. L-am prins însă, am reflexe bune, dar ceva din cafea tot s-a vărsat pe bancă, dar nu pe rochia mea.

Mi-am zâmbit din nou pe sub mustață. Altfel chiar nu putea să fie. Doar a intrat Mercur în retrograd.

 

 

Citește și:

• Frânturi din carantină: Voi pe cine aplaudați?
• Ziua în care am făcut cu toții burtă
• Azi nu îmi iese limonada … și e în regulă
• Fă-ți ordine în casă și poate viața va fi mai ușor de respirat
• Pentru toți insomniacii în vreme de carantină
• Pictez cum simt, pentru că îmi dau voie
• Optimizează-mă! Dar cu măsură!
• Femeia ce râdea cu gura până la urechi
• De la canapea la 5km sau cum e să îți accepți vulnerabilitatea?

 

---

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.